Art. 31 Preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală
Comentarii |
|
Preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală
Art. 31
(1) Încheierea de constatare a dizolvării de drept este supusă numai recursului, la cererea oricărei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art. 30 alin. (3).
(2) Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridică intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare, prevăzută de art. 30 alin. (2), sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligaţia numirii şi înregistrării în registrul comerţului a lichidatorului.
(4) Dacă nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. (3), la cererea oricărei persoane interesate, formulată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din patrimoniul persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
(41) Prin derogare de la dispoziţiile art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierile judecătorului-delegat, pronunţate în condiţiile alin. (4) la cererea creditorilor bugetari, se comunică pe cale electronică Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui rază societatea comercială dizolvată îşi are sediul social.
(5) Dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
(6) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică şi se publică, potrivit dispoziţiilor alin. (41).
(7) Bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerţului, în condiţiile alin. (5), revin asociaţilor.
Legea 359 2004 actualizată prin:Legea 360/2006 - pentru modificarea art. 31 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice din 21 septembrie 2006, Monitorul Oficial 799/2006;
OG 28/2006 - privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 26 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 89/2006;
← Art. 30 Preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a... | Art. 32 Preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a... → |
---|