Art. 35 Servicii de asistenţă
Comentarii |
|
Servicii de asistenţă
Art. 35
(1) Serviciile de asistenţă care se prestează de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale sunt:
a) îndrumarea prealabilă privind formalităţile legale pentru constituirea şi modificarea actelor constitutive ale firmelor;
b) îndrumarea pentru completarea corectă a cererii de înregistrare şi a formularelor tipizate specifice activităţii registrului comerţului;
c) tehnoredactarea cererii de înregistrare;
d) proiectarea şi execuţia siglei şi a emblemei pentru firme;
e) obţinerea evaluării prin expertiză a bunurilor subscrise ca aport în natură la capitalul social;
f) asigurarea obţinerii, după caz, pentru bunurile imobile, a:
- dovezii intabulării;
- certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun;
g) redactarea declaraţiei pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor, împuterniciţilor sucursalelor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege;
h) redactarea actului constitutiv al persoanelor juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului;
i) redactarea statutului pentru societatea cu răspundere limitată cu asociat unic;
j) redactarea actului adiţional sau, după caz, a hotărârii adunării generale a membrilor sau asociaţilor ori acţionarilor, a deciziei consiliului de administraţie privind modificări ale actului constitutiv referitoare la:
- sediul social;
- denumirea firmei sau emblema acesteia;
- durata de funcţionare;
- forma juridică;
- domeniul principal de activitate şi activitatea principală;
- obiectul de activitate sau codificarea ori recodificarea acestuia în conformitate cu Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN;
- administratori şi cenzori;
- alte elemente ale actului constitutiv (nume, domiciliu, participare la profit şi pierderi etc.);
- primirea, retragerea de membri sau asociaţi;
- majorarea sau reducerea capitalului social;
- înfiinţarea sau desfiinţarea de sedii sociale secundare;
- divizare sau fuziune;
- dizolvare sau lichidare;
k) obţinerea autentificării actului constitutiv sau a actului adiţional;
l) darea de dată certă pentru actele redactate de serviciile de asistenţă;
m) extragerea din bazele de date de acte normative şi listarea pentru eliberare, la cerere.
Legea 359 2004 actualizată prin:OUG 75/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice din 30 septembrie 2004, Monitorul Oficial 932/2004;
← Art. 34 Servicii de asistenţă | Art. 36 Taxe şi tarife → |
---|