ARTICOLUL 8 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele încheiate prin mijloace electronice
| Comentarii |
|
Contractele încheiate prin mijloace electronice
ARTICOLUL 8
Informarea destinatarilor
(1) Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziţie destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puţin următoarele informaţii, care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un limbaj accesibil:
a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;
b) dacă contractul, odată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii şi dacă este accesibil sau nu;
c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţie destinatarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;
d) limba în care se poate încheia contractul;
e) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum şi informaţii despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice;
f) orice alte condiţii impuse prin dispoziţiile legale în vigoare.
(2) Furnizorul de servicii are obligaţia să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace şi accesibil, care să permită identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia.
(3) Furnizorul de servicii poate deroga de la dispoziţiile alin. (1) şi (2) numai în situaţia în care a convenit altfel cu destinatarul, cu condiţia că niciuna dintre părţi să nu aibă calitatea de consumator.
(4) Clauzele şi condiţiile generale ale contractului propus trebuie puse la dispoziţie destinatarului într-un mod care să îi permită acestuia să le stocheze şi să le reproducă.
(5) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în privinţa contractelor încheiate exclusiv prin poştă electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente.
| ← ARTICOLUL 7 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele... | ARTICOLUL 9 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele... → |
|---|
1. Legea comerţului electronic consacră un întreg capitol regimului juridic al contractelor încheiate prin mijloace electronice, privite ca o specie a contractelor la distanţă.
într-adevăr, în acest punct, Legea comerţului electronic are caracterul unei reglementări speciale în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, Acest din urmă act normativ defineşte, în art. 2 alin. 1 lit. a), contractul la distanţă ca fiind acel contract de furnizare de produse sau de
Citește mai mult
servicii încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă.în art. 2. alin. 1 lit. d) din ordonanţă se precizează că tehnica de comunicaţie la distanţă reprezintă orice mijloc ce poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între comerciant şi consumator, şi care nu necesită prezenţa fizică simultană a celor două părţi. Anexa nr. 1 la ordonanţă conţine un număr de 13 astfel de tehnici de comunicaţie la distanţă, într-o enumerare pe care o considerăm exemplificativă. Aceasta, întrucât, pe de o parte, dezvoltarea noilor tehnologii va determina, în mod obiectiv, extinderea acestei liste, fără a avea loc o intervenţie legislativă expresă, esenţială fiind încadrarea mijlocului tehnic în termenii definiţiei. Pe de altă parte, „mijloacele electronice” prin care se furnizează „servicii ale societăţii informaţionale”, în condiţiile Legii comerţului electronic, sunt, prin natura lor, subsumabile tehnicilor de comunicaţie la distanţă şi, în plus, această din urmă lege a abrogat expres norma cuprinsă în art. 6 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000, care, iniţial, elimină comerţul electronic din sfera de aplicabilitate a regimului juridic privitor la contractele la distanţă.
în consecinţă, în prezent, Legea comerţului electronic se completează cu dispoziţiile generale cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000.
De notat este faptul că ambele reglementări legale se înscriu în categoria mai largă a actelor normative consacrate protecţiei consumatorilor, stabilind obligaţii în sarcina comercianţilor/furnizorilor de servicii ale societăţii informaţionale, în ceea ce priveşte
informarea consumatorilor/destinatarilor de servicii înainte de încheierea contractelor, determinarea momentului încheierii contractelor, dacă părţile nu au înţeles să stabilească un alt moment, precum şi necesitatea obţinerii acordului prealabil al consumatorilor/ destinatarilor de servicii pentru utilizarea anumitortehnici de comunicaţie la distanţă, respectiv, pentru efectuarea de comunicări comerciale.
2. Analizând regimul juridic al contractelor încheiate prin mijloace electronice, remarcăm faptul că Legea comerţului electronic impune, în cuprinsul art. 7 alin. 1 şi 2, două principii fundamentale:
(i) contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora;
(ii) pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice.
Primul principiu reprezintă o reiterare a prevederilor art. 969 alin. 1 şi art. 970 alin. 2 din Codul civil, în sensul că această specie de contracte încheiate în spaţiul virtual se bucură de aceeaşi recunoaştere legală ca şi contractele încheiate în condiţii obişnuite. Acest principiu consolidează încrederea în contractele electronice, conferind certitudine părţilor contractante asupra valabilităţii drepturilor şi obligaţiilor născute pe această cale, şi extinde circuitul civil în zona mediului cibernetic.
Cel de-al doilea principiu urmăreşte, de asemenea, să înlăture orice echivoc cu privire la validitatea unui contract electronic, statuând că un asemenea contract, pentru a fi încheiat în mod valabil, nu necesită acordul prealabil al părţilor cu privire la utilizarea mijloacelor electronice. Aceasta, cu atât mai mult cu cât însuşi modul său de încheiere reclamă recursul la asemenea modalităţi tehnice. Cu alte cuvinte, o dată ce părţile au încheiat contractul utilizând mijloace electronice, ele nu se pot dezice de obligaţiile asumate, pe motiv că nu şi-au exprimat în prealabil consimţământul asupra folosirii modalităţii electronice de stabilire a raportului juridic contractual.
3. Cât priveşte proba încheierii contractelor prin mijloace electronice, precum şi a obligaţiilor decurgând din aceste contracte, Legea face în art. 7 alin. 3 trimitere la dreptul comun şi la prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. în ceea ce priveşte această din urmă reglementare legală, este de notat faptul că ea guvernează regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică.
Fără a intra în detalii de ordin tehnic, reţinem că această lege conferă, în art. 5, caracter de înscris sub semnătură privată înscrisurilor în formă electronică, conexate cu o semnătură electronică extinsă. Asimilarea cu înscrisurile sub semnătură privată vizează condiţiile şi efectele acestor înscrisuri.
Art. 6 al legii stabileşte, în plus, că înscrisul în formă electronică, conexat cu o semnătură electronică extinsă, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.
în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 455/2001, atunci când, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, se consideră că un
înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă, dacă este conexat cu o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
O aplicaţie a acestei din urmă prevederi legale, în privinţa unui contract electronic, o reprezintă furnizarea asistenţei juridice (alta decât reprezentarea în faţa organelor de jurisdicţie şi de urmărire penală) ca un serviciu al societăţii informaţionale, în condiţiile art. 1 pct. 1, art. 2 alin. 3 lit. b) şi art. 7 - 10 din Legea comerţului electronic. Mai exact, ne referim la un contract de consultanţă juridică, încheiat între un avocat care oferă acest serviciu printr-o pagină Web şi un client. Potrivit art. 93 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat (publicat în M. Of., nr. 284 din 31 mai 2001), contractul de asistenţă juridică se încheie în forma scrisă cerută ad validitatem. Privit ca înscris în formă electronică, acest contract va întruni cerinţa formei scrise, dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. în concluzie, în cazul nerespectării acestor exigenţe de ordin tehnic, contractul de asistenţă juridică nu va putea fi considerat ca fiind încheiat în formă scrisă, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta în privinţa validităţii sale.
4. încheierea contractului prin mijloace electronice este precedată de o etapă în care furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziţia destinatarului anumite informaţii, pentru a-i facilita acestuia din urmă operaţiunea de contractare.
Atragem atenţia asupra faptului că această obligaţie specială de informare, prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea comerţului electronic, nu se confundă cu obligaţia de informare generală, stabilită de Lege în art. 5 alin. 1. Informaţiile prevăzute de art. 8 alin. 1 se referă exclusiv la modul de încheiere a contractului şi la aspecte conexe în raport cu această procedură, în vreme ce setul de informaţii vizat de art. 5 alin. 1 priveşte furnizorul de servicii şi serviciile prestate de acesta. Totuşi, art. 21 din Lege instituie aceeaşi sancţiune juridică
- şi anume, nulitatea relativă a contractului de furnizare a serviciilor societăţii informaţionale
- în cazul în care ambele categorii de informaţii nu au fost puse la dispoziţia destinatarului sau au fost furnizate acestuia în mod inexact.
în mod concret, art. 8 alin. 1 enumeră următoarele informaţii care trebuie transmise destinatarului serviciului:
a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;
b) în ce măsură contractul, o dată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii şi dacă este accesibil sau nu;
c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţia destinatarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;
d) limba în care se poate încheia contractul;
e) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum şi informaţii despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice.
Aceste cerinţe sunt minimale, furnizorul putând adăuga orice fel de alte informaţii care s-ar dovedi utile în procesul de încheiere şi executare ulterioară a contractului. Distinct de această facultate, lit. f) de la art. 8 alin. 2 obligă pe furnizor să transmită orice alte condiţii impuse prin dispoziţiile legale în vigoare. în acest sens, ar trebui transmise destinatarului, de pildă, informaţii referitoare la condiţiile şi modalităţile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului, reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000.
Informaţiile trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un limbaj accesibil. Legea nu precizează ce modalităţi concrete trebuie aplicate în acest scop, furnizorii de servicii fiind liberi să determine cele mai adecvate mijloace pentru a îndeplini aceste exigenţe.
S-a arătat că cerinţele de informare nu sunt aplicabile atunci când, iniţial, contactul dintre furnizorul de servicii şi destinatar s-a realizat prin mijloace electronice, dar încheierea
contractului, datorită complexităţii acestuia din urmă, se efectuează offline. De asemenea, s-a precizat că acele coduri de conduită cu privire la care furnizorul de servicii trebuie să îl informeze pe destinatar se referă nu la activitatea furnizorului în general, ci la serviciul societăţii informaţionale pe care îl prestează.
Deosebit de obligaţia de informare, art. 8 alin. 2 din Lege impune furnizorului de servicii să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace şi accesibil, apt să permită identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia. Norma legală consacră în acest mod dreptul destinatarului de a dispune de datele sale cu caracter personal, aflându-ne în faţa unei aplicaţii speciale a regimului juridic privitor la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, reglementat de Legea nr. 677/2001.
5. Normele cuprinse la art. 8 alin. 1 şi 2 din Lege au, în principiu, un caracter imperativ. Potrivit art. 8 alin. 3, derogarea este permisă numai dacă există în acest sens o convenţie între părţi, iar nici una dintre ele nu are calitatea de consumator. Este vorba despre raporturile B2B - Business to Business în care părţile dispun de suficiente posibilităţi pentru a-şi asigura o protecţie juridică eficientă.
Legea a înţeles, astfel, să protejeze mai bine raporturile B2C (Business to Consumer), neîngăduind abaterea de la obligaţia furnizării informaţiilor şi a procedeelor tehnice necesare nici_ chiar cu acordul consumatorului.
înţelegerea derogatorie poate fi expresă sau tacită, în funcţie de conţinutul concret al serviciilor contractate, de durata relaţiilor de afaceri şi de alte aspecte particulare ale raporturilor juridice. Părţile pot, de pildă, să convină asupra derogării pentru fiecare contract pe care îl încheie sau să stabilească abaterea de la reguli la începutul unei relaţii de afaceri derulate pe o perioadă de timp mai lungă.
6. O obligaţie aparte în sarcina furnizorului o constituie aceea privind punerea la dispoziţia destinatarului a clauzelor şi a condiţiilor generale ale contractului propus, într-un mod care să îi îngăduie acestuia să le stocheze şi să le reproducă (art. 8 alin. 4). De regulă, condiţiile generale de afaceri ale furnizorului sunt accesibile online, pe pagina Web a acestuia. Destinatarul va putea, astfel, fie să le imprime pe hârtie, fie să le salveze în computerul propriu, fiind îndeplinită condiţia stocării şi a reproducerii. Cu toate acestea, se apreciază că ar fi de preferat ca aceste clauze şi condiţii generale ale contractului să fie transmise destinatarului direct în scris de către furnizor. Un asemenea mod de a proceda ar conferi mai multă siguranţă destinatarului, decât o comunicare online.
Nerespectarea acestei obligaţii de către furnizor atrage, conform art. 21 din Lege, nulitatea relativă a contractului.
7. O dispoziţie importantă a Legii este cea de la art. 8 alin. 5. în baza ei, normele referitoare la obligaţia de informare precontractuală, la obligaţia de furnizare a procedeelor tehnice de operare asupra datelor personale, precum şi norma referitoare la condiţiile de derogare în raporturile B2B, nu sunt aplicabile în situaţia contractelor ce se încheie exclusiv prin poşta electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente.
Prin urmare, dacă pentru încheierea contractului, părţile înţeleg să utilizeze exclusiv schimbul de mesaje prin e-mail, furnizorul nu este obligat să ofere informaţii precontractuale
şi procedee tehnice. Excepţia se aplică indiferent dacă una din părţile raportului juridic este un consumator.
Această inaplicabilitate a normelor referitoare la informarea şi înzestrarea tehnică a destinatarilor se justifică în considerarea art. 2 alin. 2 lit. f) din Lege, în conformitate cu care nu constituie servicii ale societăţii informaţionale activităţile ce nu întrunesc elementele definiţiei legale a acestui tip de servicii, cum ar fi, printre altele, schimbul de informaţii prin poşta electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente, între persoane care acţionează în scopuri străine activităţii lor comerciale sau profesionale.