ARTICOLUL 9 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele încheiate prin mijloace electronice
| Comentarii |
|
Contractele încheiate prin mijloace electronice
ARTICOLUL 9
Încheierea contractului prin mijloace electronice
(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului.
(2) Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplică prevederile alin. (1).
(3) În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri:
a) trimiterea unei dovezi de primire prin poştă electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;
b) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi reprodusă de către destinatar.
(4) Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.
(5) Prevederile alin. (3) nu se aplică în privinţa contractelor încheiate exclusiv prin poştă electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente.
| ← ARTICOLUL 8 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele... | ARTICOLUL 10 Legea 365/2002 comertul electronic Contractele... → |
|---|
1. Un aspect esenţial al încheierii contractului prin mijloace electronice îl constituie determinarea momentului în care contractul se consideră încheiat. Art. 9 alin. 1 din Legea comerţului electronic prevede, în acest sens, următoarele: “Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului.”
în acest mod, legiuitorul român a înţeles să preia soluţia cuprinsă în art. 35 alin. 1 din Codul comercial, din materia contractelor încheiate între
Citește mai mult
absenţi. Contractul electronic reprezintă o specie a contractelor încheiate între „persoane depărtate”, dacă avem în vedere faptul că una dintre caracteristicile serviciilor societăţii informaţionale este aceea că ofertantul şi destinatarul serviciului să nu fie fizic prezenţi simultan în acelaşi loc (art. 1 pct. 1 lit. b din Lege). Este însă important de precizat că prevederea din Codul comercial nu are în vedere simpla distanţă care desparte două persoane, ci intervalul de timp care se scurge între manifestările lor de voinţă.Comerţul electronic nu presupune însă întotdeauna încheierea de contracte între absenţi. Astfel, ca şi în cazul manifestărilor de voinţă exprimate prin telefon, comunicarea dintre un furnizor de servicii şi un utilizator al serviciilor, efectuată printr-un Chat Room ori cu ajutorul sistemului Voice over IP (telefonie prin Internet), implică încheierea contractului între persoane prezente, tehnologiile respective asigurând un mod de comunicare în timp real.
2. Soluţia legală preluată de Legea comerţului electronic, în legătură cu momentul încheierii contractului, se bazează pe aşa-numitul sistem al „cunoaşterii efective a conţinutului acceptării” (sau „teoria informaţiei”), diferit de sistemele aplicate în legislaţia altor state. Reconsacrând această soluţie, Legea comerţului electronic impune părţilor unui contract încheiat prin mijloace electronice să fie pe deplin conştiente de existenţa şi întinderea obligaţiilor lor reciproce. în absenţa acestui element al cunoaşterii efective, „nu poate exista acord de voinţă şi nici contract.”
3. Norma cuprinsă în art. 9 alin. 1 din Lege are însă caracter supletiv, ea aplicându-se ori de câte ori părţile nu stabilesc un alt moment care să marcheze naşterea raportului juridic contractual. Prin urmare, furnizorii de servicii şi destinatarii acestor servicii sunt liberi să convină cu privire la alte reguli. Credem însă că orice reguli derogatorii trebuie să ţină seama de exigenţele legale privind protecţia consumatorilor, atunci când una din părţile contractului electronic are calitatea de consumator.
4. De la principiul înscris în art. 9 alin. 1, Legea reglementează în art. 9 alin. 2 (teza I) o excepţie inspirată din conţinutul art. 36 al Codului comercial. Astfel, „Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea...”
Această soluţie de excepţie este adecvată celerităţii cu care se formează raporturi contractuale în mediul electronic, putând fi întâlnită, atât în raporturile B2B, cât şi în cele care implică prezenţa unui consumator. Pentru ca excepţia să opereze, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
(i) beneficiarul (creditorul) prestaţiei caracteristice a contractului a cerut executarea imediată a acesteia (sau această reacţie imediată este impusă de însăşi natura contractului);
(ii) ofertantul (în speţă, beneficiarul) să nu fi cerut acceptarea prealabilă a ofertei.
De îndată ce aceste condiţii sunt îndeplinite, destinatarul ofertei poate începe executarea prestaţiei contractuale specifice, marcând, în felul acesta, naşterea raportului juridic contractual.
Dacă însă ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea, contractul se va considera încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa sa (art. 9 alin. 1 teza a ll-a). Prin urmare, revenirea la regula generală stabilită de art. 9 alin. 1 se va produce chiar şi atunci când natura contractului ar fi impus executarea imediată a prestaţiei caracteristice, determinantă fiind, în acest caz, voinţa ofertantului de a fi încunoştinţat cu privire la acceptarea ofertei sale.
5. încheierea contractelor prin mijloace electronice, mai exact, cu ajutorul serviciilor Internet, prezintă o serie de particularităţi având importante semnificaţii în planul dreptului.
5.1. Manifestările de voinţă formulate în scopul producerii de efecte juridice în mediul electronic nu provin întotdeauna de la persoane care folosesc nemijlocit tehnologiile informaţiei. în acest sens, există situaţii în care raporturile juridice se nasc ca urmare a unor manifestări de voinţă generate, în mod automat, de diferite computere aflate în conexiune (Electronic Data Interchange). în primul caz, este vorba despre raporturi B2C, în vreme ce interacţiunea dintre două computere, fără intervenţia unor persoane, este proprie raporturilor B2B. Sub aspect strict juridic, şi în cel de-al doilea caz, contractul se încheie şi produce efecte între persoanele sub al căror control se găsesc respectivele calculatoare pe care le-au programat în vederea stabilirii de raporturi contractuale curente.
5.2. în cadrul raporturilor ce implică prezenţa unui consumator, încheierea contractelor on-line se realizează cel mai adesea prin simpla apăsare a butonului intitulat „I Agree” sau „/ Accept” plasat pe pagina Web a furnizorului de servicii. Această operaţiune informatică a impus în terminolgia juridică recentă noţiunea de „Click-Wrap Agreement”, având valoarea unui consimţământ exprimat de utilizator cu privire la condiţiile contractuale propuse de furnizorul de servicii. Este vorba despre o acceptare ce ajunge instantaneu pe serverul de unde este furnizat serviciul on-line, marcând, în acest mod, încheierea contractului. Viteza şi simplitatea acestei operaţiuni impun furnizorului de servicii exigenţe deosebite faţă de consumator, în ceea ce priveşte furnizarea tuturor informaţiilor necesare încheierii contractului.
5.3. Modul în care este configurat conţinutul unei pagini Web poate indica în ce măsură consumatorul se află în faţa unei invitaţii de a adresa el însuşi o ofertă sau dacă se găseşte în prezenţa unei oferte formulate de furnizorul de servicii. Spre deosebire de dreptul altor state, în legislaţia română, expunerea unor produse în vitrina unui magazin, având indicat
preţul de vânzare, reprezintă o ofertă de a contracta. Considerăm că aceeaşi calificare se impune, în principiu, şi în cazul paginilor Web, exceptând situaţiile din care rezultă, fără dubii, că produsele sau serviciile sunt prezentate în scop de reclamă, fără intenţia de a încheia un contract on-line.
5.4. Potrivit art. 37 din Codul comercial, până la perfectarea contractului, oferta şi acceptarea ofertei sunt revocabile. Destinatarul ofertei are dreptul de a revoca acceptarea, cât timp aceasta din urmă nu a ajuns la ofertant. Se consideră că, în comerţul electronic, operaţiunea de revocare a acceptării nu ar fi realizabilă din punct de vedere tehnic, având în vedere viteza cu care acceptarea este transmisă ofertantului.
6. Alineatul 3 al articolului 9 din Lege reglementează modalităţile tehnice prin care furnizorul de servicii trebuie să răspundă destinatarului serviciilor, în vederea perfectării, pe cale electronică, a contractului dintre cei doi. Este vorba despre două situaţii distincte:
(i) când destinatarul de servicii are calitatea de ofertant, transmiţând oferta de a contracta prin mijloace electronice, iar furnizorul de servicii este destinatarul ofertei;
(ii) când destinatarul de servicii este, totodată, şi destinatarul unei oferte de a contracta, lansată de către furnizorul de servicii.
în primul caz, furnizorul de servicii trebuie să răspundă unei comenzi pe care destinatarul serviciilor a formulat-o pe baza informaţiilor primite, de la furnizor, în condiţiile art. 5 şi 8 din lege. Modalităţile tehnice de răspuns sunt alternative şi constau, potrivit art. 9 alin. 3 lit. a) şi b):
• în trimiterea unei dovezi de primire prin poşta electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de destinatarul serviciilor, în termen de 24 de ore de la primirea ofertei sau
• în confirmarea primirii ofertei printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea acesteia, de îndată ce oferta a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi reprodusă de destinatarul serviciilor.
Legea nu stabileşte o sancţiune în cazul nerespectării, de către furnizorul de servicii, a termenului de 24 de ore, respectiv a „confirmării de îndată”. Soluţiile trebuie formulate de la caz la caz, destinatarul serviciilor putând invoca fie răspunderea civilă delictuală (atunci când acţionează ca ofertant şi încă nu s-a ajuns la încheierea contractului), fie răspunderea civilă contractuală (atunci când a acceptat oferta şi s-a încheiat contractul), în măsura în care întârzierea sau netransmiterea confirmării i-a produs un prejudiciu, ţinându-se, bineînţeles, seama de întregul complex al situaţiilor de fapt existente.
în cel de al doilea caz, furnizorul de servicii transmite destinatarului serviciilor oferta de a contracta, inclusiv prin recursul la o comunicare comercială, în condiţiile art. 6 din Lege. Dacă destinatarul serviciilor (şi, totodată, al ofertei de a contracta) înţelege să accepte oferta ce i-a fost adresată, transmiţând-o furnizorului de servicii, acesta din urmă trebuie să confirme primirea acceptării într-una din modalităţile stabilite de art. 9 alin. 3 lit. a) şi b).
Aceste modalităţi tehnice specifice comerţului electronic, prevăzute expres de Legea nr. 365/2002, rezolvă parţial o problemă cu care practica şi doctrina dreptului comercial s-au confruntat o perioadă îndelungată, în contextul aplicării sistemului „cunoaşterii efective a conţinutului acceptării”. Astfel, în raporturile comerciale clasice, acceptantul ofertei se putea lovi de dificultatea de a proba faptul că ofertantul a luat efectiv cunoştinţă de documentul constatator al acceptării ofertei.
în mediul electronic, atunci când destinatarul serviciilor are calitatea de acceptant al ofertei, el beneficiază de obligaţia legală impusă furnizorului de servicii de a confirma primirea acceptării ofertei. în schimb, dacă furnizorul de servicii acceptă oferta de a contracta, emisă de un destinatar de servicii (care nu este simultan un furnizor de servicii şi, deci, nu ne aflăm în cadrul unui raport B2B), Legea nu mai instituie în favoarea sa un mecanism similar de confirmare.
în art. 9 alin. 5 din Lege se prevede că modalităţile arătate la art. 9 alin. 3 nu îşi găsesc aplicare în cazul contractelor încheiate exclusiv prin poşta electronică sau prin alte mijloace de comunicare echivalente.
7. Potrivit art. 9 alin. 4 din Lege, oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate într-unul din modurile prevăzute la alin. 3, se consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.
Textul de lege intenţionează să marcheze momentul primirii documentelor care concură la formarea contractelor electronice, fără a reuşi, totuşi, să ofere suficientă precizie. Astfel, nu este definită noţiunea de „accesare”, nerezultând condiţiile tehnice care trebuie îndeplinite pentru ca documentele respective să poată fi considerate ca fiind accesibile.
Credem că o anumită clarificare o pot oferi dispoziţiile art. 10 din Legea comerţului electronic, în care sunt enunţate condiţiile cumulative cerute pentru păstrarea sau prezentarea informaţiei:
a) există garanţia integrităţii informaţiei, asigurată prin respectarea standardelor naţionale în domeniu, din momentul în care a fost generată;
b) mesajul este semnat utilizându-se semnătura electronică extinsă a emitentului;
c) informaţia poate fi imediat furnizată şi prezentată la cerere.
Având în vedere aceste prevederi legale, apreciem, în acord cu un alt autor, că regula generală, formulată de art. 9 alin. 1 din Lege, trebuie interpretată, în contextul întregului articol 9, în felul următor: contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului, în sensul că acesta a primit-o şi a accesat-o în mod efectiv. Simpla primire a acceptării ofertei, ce implică doar posibilitatea de a o accesa, nu determină, totodată, luarea la cunoştinţă de către ofertant (în sensul cerut de prevederile art. 9 alin. 1 din Lege), acesta trebuind să efectueze operaţiunile tehnice de accesare efectivă. Pe această bază, ulterior, ofertantul, atunci când are calitatea unui furnizor de servicii, îşi poate îndeplini obligaţia legală de a confirma destinatarului serviciilor primirea acceptării ofertei.
Această subliniere se impune, în condiţiile în care, în legislaţia privind comerţul electronic, adoptată de alte state care s-au conformat Directivei U. E. nr. 2000/31 (de pildă, Germania şi Austria), încheierea contractului prin mijloace electronice se produce în momentul în care acceptarea ofertei a fost primită de ofertant, şi anume, atunci când a fost stocată pe computerul său, de pe care o poate accesa. în felul acesta, se conferă expresie dispoziţiilor art. 11 alin. 1 liniuţa a 2-a din Directiva nr. 2000/31, al căror corespondent în Legea română a comerţului electronic îl constituie art. 9 alin. 4. în legislaţia română, după cum am arătat, această prevedere din directiva europeană nu a dobândit aceeaşi semnificaţie juridică în privinţa formării contractelor economice.