Art. 49 Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri sportive

CAPITOLUL VI
Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri sportive

Art. 49

(1) Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârşită se ia faţă de făptuitor în mod provizoriu în momentul începerii urmăririi penale.

(2) În cuprinsul rezoluţiei de începere a urmăririi penale se precizează genul competiţiilor şi jocurilor sportive la care îi este interzis învinuitului să participe şi perioada în care îi este interzisă participarea.

(3) În cazul în care rezoluţia de începere a urmăririi penale este emisă de organul de cercetare penală, procurorul, prin confirmarea propunerii prin rezoluţie motivată, dispune şi luarea măsurii de siguranţă. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) Durata măsurii de siguranţă dispuse în cursul urmăririi penale este de până la 6 luni. Termenul curge de la data primirii/comunicării rezoluţiei de către/către învinuit.

(5) Dacă, la împlinirea acestui termen, dosarul penal nu a fost soluţionat, procurorul dispune prelungirea măsurii de siguranţă cu un nou termen.

(6) Luarea măsurii de siguranţă pe parcursul urmăririi penale este obligatorie pentru organul de urmărire penală, indiferent de gravitatea faptei, de pedeapsa aplicabilă în cazul acestei infracţiuni sau de comportamentul ori atitudinea învinuitului faţă de fapta săvârşită sau faţă de urmărirea penală.

(7) Aplicarea măsurii de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârşită se suspendă pe durata reţinerii sau arestării preventive a învinuitului.

Legea 4 2008 actualizată prin:

Legea 10/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive din 6 ianuarie 2012, Monitorul Oficial 21/2012;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 49 Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri sportive