Art. 50 Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri sportive
Comentarii |
|
Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri sportive
Art. 50
(1) Împotriva rezoluţiei de începere a urmăririi penale prin care s-a dispus şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârşită învinuitul poate face plângere cu privire la luarea acestei măsuri în termen de 3 zile de la primire sau comunicare, la instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă. Instanţa se pronunţă asupra plângerii printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
(2) Instanţa dispune asupra menţinerii sau revocării măsurii de siguranţă, prin încheiere, cu citarea învinuitului, prezenţa procurorului fiind obligatorie. Lipsa învinuitului legal citat nu împiedică efectuarea judecăţii.
(3) Când constată că măsura este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.
(4) Plângerea învinuitului împotriva măsurii de siguranţă nu este suspensivă de executare.
(5) Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.
Legea 4 2008 actualizată prin:Legea 10/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive din 6 ianuarie 2012, Monitorul Oficial 21/2012;
← Art. 49 Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri... | Art. 51 Interzicerea accesului la competiţii sau la jocuri... → |
---|