Art. 8 Legea 458/2002 Măsuri de remediere şi restricţii în utilizare

CAPITOLUL IV
Măsuri de remediere şi restricţii în utilizare

Art. 8

(1) Neîncadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1 este analizată imediat de către autoritatea de sănătate publică care efectuează inspecţia şi controlul calităţii apei potabile, precum şi de către producătorii, distribuitorii şi utilizatorii implicaţi, în scopul identificării cauzei.

(2) Dacă prin toate măsurile luate pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) apa potabilă nu întruneşte valorile stabilite pentru parametri în conformitate cu anexa nr. 1, se aplică prevederile art. 6 alin. (2), iar autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune luarea de urgenţă a măsurilor de remediere necesare restabilirii calităţii apei. Se acordă prioritate acţiunilor corective pentru parametrii a căror depăşire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.

(3) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune interzicerea sau restricţionarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformităţi faţă de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană şi verifică dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii umane. În astfel de cazuri consumatorii trebuie să fie informaţi de îndată şi primesc toate recomandările ce se impun.

(4) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu alte instituţii şi servicii publice competente vor decide ce tip de măsură dintre cele prevăzute la alin. (3) se aplică, ţinând seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de întreruperea aprovizionării cu apă potabilă sau de restricţii în utilizarea acesteia.

(5) Abrogat.

(6) În cazul neconformităţii cu valorile parametrilor sau cu specificaţiile prevăzute în tabelul 3 din anexa nr. 1, autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează dacă această neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei şi va dispune măsurile de remediere necesare pentru restabilirea calităţii apei în scopul protejării sănătăţii.

(7) În orice situaţie în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune informarea consumatorilor, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea acestora.

Legea 458/2002 calitatea apei potabile actualizată prin:

Lege nr. 311/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile din 28 iunie 2004, Monitorul Oficial 582/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Legea 458/2002 Măsuri de remediere şi restricţii în utilizare