Art. 9 Legea 458/2002 Derogări

CAPITOLUL V
Derogări

Art. 9

(1) La cererea producătorului sau distribuitorului de apa potabilă, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti poate aproba pe o perioadă determinată o primă derogare de la parametrii valorici stabiliţi în tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 sau în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2), cu condiţia ca o astfel de derogare să nu constituie un pericol potenţial pentru sănătatea publică şi numai în cazul în care nu există nicio alternativă de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei.

(2) Aceste derogări pot fi acordate prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) pentru o perioadă de timp cât mai scurtă şi care nu va depăşi 3 ani;

b) numai până la o valoare maximă determinată pentru parametrii valorici menţionaţi la alin. (1), ce va fi propusă de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi aprobată de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Valoarea maximă propusă va fi cea care implică cel mai mic risc pentru sănătatea populaţiei rezidente.

(3) Cu 3 luni înainte de sfârşitul perioadei de derogare, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă întocmeşte un raport privind progresul înregistrat şi, după caz, cererea de acordare a celei de a doua derogări, însoţită de argumentarea detaliată a cauzelor care au condus la nerespectarea condiţiilor prevăzute de derogarea anterioară; această documentaţie este înaintată direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(4) În baza documentaţiei primite, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti elaborează un referat tehnic pe care îl înaintează centrului regional de sănătate publică la care este arondată, împreună cu motivele ce justifică solicitarea de acordare a celei de-a doua derogări.

(5) La propunerea centrului regional de sănătate publică, Institutul Naţional de Sănătate Publică înaintează Ministerului Sănătăţii decizia de acordare a celei de-a doua derogări, însoţită de referatul de evaluare care cuprinde şi motivele solicitării de acordare a acestei derogări.

(6) Ministerul Sănătăţii face cunoscută Comisiei Europene, în cel mai scurt termen, decizia sa de acordare a celei de-a doua derogări, transmiţându-i şi referatul de evaluare cu motivele care justifică această decizie.

(7) A doua perioadă de derogare nu poate depăşi termenul de 3 ani.

(8) În cazuri excepţionale, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă, după caz, poate formula o solicitare de acordare a unei a treia derogări direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, cu cel puţin 3 luni înainte de finalizarea perioadei celei de-a doua derogări.

(9) Ministerul Sănătăţii poate solicita Comisiei Europene aprobarea unei a treia derogări pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pe baza documentaţiei întocmite de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti sau de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, după caz.

Legea 458/2002 calitatea apei potabile actualizată prin:

Ordonanţă nr. 11/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 69/2010;


Art. 91

(1) Orice derogare acordată potrivit prevederilor art. 9 trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

a) motivele derogării;

b) parametrul în cauză, rezultatele controalelor anterioare şi valoarea maximă permisă în temeiul derogării;

c) zona geografică, cantitatea de apă distribuită în fiecare zi, populaţia vizată şi existenţa unor eventuale repercusiuni asupra întreprinderilor de producţie alimentară în cauză;

d) un program de control corespunzător, care să prevadă, dacă este cazul, controale mai frecvente;

e) un rezumat al planului de acţiuni de remediere necesare, care să cuprindă un calendar al lucrărilor şi o estimare a costurilor, precum şi dispoziţii în materie de bilanţ;

f) durata necesară derogării.

(2) Dacă direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti consideră că nerespectarea parametrului valoric în cauză este nesemnificativă şi dacă acţiunile întreprinse potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) permit remedierea situaţiei în termen de cel mult 30 de zile, dispoziţiile prevăzute la art. 9 nu se aplică. În acest caz, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională Apele Române sau, după caz, prin autorităţile bazinale în domeniul gospodăririi apelor, stabilesc numai valoarea concentraţiei maxime admise a parametrilor pentru care se solicită derogarea şi intervalul de timp acordat pentru remedierea situaţiei.

(3) Dacă parametrul valoric în cauză, aplicabil unei zone de aprovizionare cu apă, nu a fost conform pentru o perioadă mai mare de 30 de zile cumulate pe parcursul ultimelor 12 luni, se vor aplica prevederile art. 9.

(4) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt obligate să informeze în mod rapid şi corespunzător populaţia rezidentă în zona de aprovizionare cu apă pentru care se acordă derogarea cu privire la derogare şi la condiţiile care o reglementează şi să ofere consiliere, dacă este cazul, grupurilor de populaţie vulnerabile pentru care derogarea ar putea prezenta un risc deosebit. Aceste obligaţii nu se aplică în situaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia cazului în care autorităţile teritoriale ale Ministerului Sănătăţii decid altfel.

(5) Ministerul Sănătăţii, cu excepţia derogării prevăzute la alin. (2), informează în termen de 60 de zile Comisia Europeană asupra oricărei derogări referitoare la un sistem individual de aprovizionare cu apă potabilă care furnizează mai mult de 1.000 mc în medie/zi/apă destinată consumului uman sau aprovizionează mai mult de 5.000 de persoane, inclusiv cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (1).

Legea 458/2002 calitatea apei potabile actualizată prin:

Ordonanţă nr. 11/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 69/2010;


Art. 92

Prevederile art. 9 şi 91 nu se aplică apei destinate consumului uman oferite spre vânzare în sticle sau recipiente.

Legea 458/2002 calitatea apei potabile actualizată prin:

Ordonanţă nr. 11/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 69/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 9 Legea 458/2002 Derogări