Art. 19 Legea 500/2002 finantelor publice Principii, reguli şi responsabilităţi Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

CAPITOLUL II
Principii, reguli şi responsabilităţi

SECŢIUNEA a 2-a
Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Art. 19

Rolul Ministerului Finanţelor Publice

În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii:

a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;

b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;

c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora;

d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;

e) solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;

f) aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora;

g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;

h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;

i) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei;

j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandmurile, protocoalele sau alte asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin implicaţii financiare;

k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite;

l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;

m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată Guvernului României;

n) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar;

o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plăţi externe;

p) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de plăţi;

r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Legea 500/2002 finantelor publice Principii, reguli şi responsabilităţi Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar