Art. 229 Codul muncii Patronatul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Patronatul
Patronatul
Art. 229
(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.
(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.
(3) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.
(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.
| ← Art. 228 Codul muncii Patronatul | Art. 230 Codul muncii Patronatul → |
|---|
Odată cu restrângerea obiectului de reglementare al Codului muncii, Legea nr. 40/2011 a eliminat din cod o serie de articole ce reglementau în detaliu activitatea sindicatelor, patronatelor, precum şi procedurile legate de încheierea, modificarea şi încetarea contractelor colective de muncă. Această „asanare normativă" este benefică pentru legislaţia muncii în ansamblul său, dobândind mai multă
Citește mai mult
consistenţă prin eliminarea dublei reglementări a unor proceduri ori instituţii. Din păcate însă, separarea domeniilor de reglementare nu s-a efectuat în mod consecvent, fiind necesară în viitor realizarea unei corelări mai bune a Codului muncii cu prevederile Legii nr. 62/2011 - Legea dialogului social.Constituirea partenerilor sociali şi condiţiile de reprezentativitate a acestora, respectiv procedura specială de negociere, încheiere, executare, modificare şi încetare a contractelor colective de muncă sunt reglementate în prezent de Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social. încheierea contractului colectiv de muncă se poate face în condiţiile acestui act normativ, la nivel de unitate, grup de unităţi, precum şi la nivelul sectoarelor de activitate. Astfel este suprimată posibilitatea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel naţional.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010:
Trebuie amintită „dizolvarea" ultimului contract colectiv de muncă la nivel naţional, fără respectarea procedurilor legale ori convenţionale.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, dacă părţile nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea sa se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni. Având în vedere că acest contract nu a fost denunţat decât de o parte a confederaţiilor patronale semnatare, apreciem că a fost activată clauza de prelungire a valabilităţii sale cu 12 luni.
Menţionăm şi faptul că Legea nr. 130/1996, care a stabilit regimul juridic aplicabil acestui contract, impunea părţilor să notifice Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale încetarea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional. Această notificare nu a fost însă niciodată transmisă în mod valabil de confederaţiile sindicale ori patronale semnatare.
Cu toate acestea, poziţia oficială a ministerului de resort este deosebit de tranşantă: Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi-a încetat existenţa! Ce ar mai fi de spus în legătură cu acest contract? Poate doar o parabolă inspirată dintr-o celebră creaţie eminesciană: azi îl vedem şi nu e!
Obiectul negocierii priveşte salarizarea (clauză esenţială într-un contract colectiv de muncă), condiţiile de muncă, timpul de muncă, programul de lucru şi ori un drept sau obligaţie asupra cărora părţile convin şi care se află într-o legătură de dependenţă cu raporturile de muncă, inclusiv serviciile sociale, locuinţele de serviciu, transportul salariaţilor, telefon mobil, calculator etc.'
în alin. (2),
Citește mai mult
modificat prin Legea nr. 40/201 1,2 este prevăzută obligativitatea negocierii la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.Prin urmare, negocierea este facultativă la angajatorii care au cel mult 20 de salariaţi.
Tot facultativă este şi la nivelurile superioare angajatorului: grupuri de unităţi şi sectoare de activitate.
însă obligativitatea negocierii nu presupune şi obligativitatea încheierii contractului colectiv de muncă. Acesta se va încheia numai dacă părţile, cu ocazia negocierii, ajung la un acord.
în spiritul principiului libertăţii contractuale, se dispune că, la negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă, părţile sunt egale şi libere.
Este logic să se dispună ca un astfel de contract, încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, să constituie legea părţilor, cu atât mai mult cu cât el este un izvor de drept şi reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului.