Art. 3 Părţile în contractul de management
Comentarii |
|
Părţile în contractul de management
Art. 3
Sunt părţi în contract:
a) societatea comercială - prin consiliul său de administraţie;
b) managerul - echipa formată din maximum şapte persoane fizice, române sau străine, ori o persoană fizică sau juridică, română sau străină.
Managerul îşi exercită atribuţiile stabilite prin contractul de management.
Managerul, persoană fizică, unul dintre membrii echipei manageriale, desemnat de ceilalţi membri ai echipei, sau unul dintre reprezentanţii legali ai managerului, persoană juridică, după caz, face parte, fără a avea drept de vot şi indemnizaţie, din consiliul de administraţie al societăţii comerciale care are calitatea de parte în contractul de management.
Legea 66 1993 actualizată. Legea contractului de management actualizată prin:OUG nr. 49/1999 - privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome din 22 aprilie 1999, Monitorul Oficial 170/1999;
OUG nr. 49/1999 - privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome din 22 aprilie 1999, Monitorul Oficial 170/1999;
OUG nr. 39/1997 - privind modificarea şi completarea Legii contractului de management nr. 66/1993 din 10 iulie 1997, Monitorul Oficial 151/1997;
← Art. 2 Dispoziţii generale | Art. 4 Părţile în contractul de management → |
---|