Art. 7 Părţile în contractul de management

CAPITOLUL II
Părţile în contractul de management

Art. 7

Managerii candidaţi depun ofertele, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, precum şi a criteriilor de selecţie, la sediul societăţii comerciale care a lansat oferta, în termen de 30 de zile de la ultima publicare a cererii de ofertă.

Comisia de selecţie procedează, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de depunere a ofertelor, la selectarea şi ierarhizarea acestora, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare ofertant. În termen de 10 zile de la desemnarea candidaţilor admişi va fi desemnat câştigătorul concursului şi vor fi restituite ofertele neselectate, cu specificarea motivelor.

În termen de 10 zile de la desemnare se vor negocia clauzele contractuale, pornindu-se de la criteriile din ofertă ca bază minimală de negociere.

Ofertele neselectate vor fi restituite, cu specificarea motivelor, în termen de 60 de zile de la data depunerii acestora.

Legea 66 1993 actualizată. Legea contractului de management actualizată prin:

OUG nr. 49/1999 - privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome din 22 aprilie 1999, Monitorul Oficial 170/1999;

OUG nr. 39/1997 - privind modificarea şi completarea Legii contractului de management nr. 66/1993 din 10 iulie 1997, Monitorul Oficial 151/1997;

OUG nr. 39/1997 - privind modificarea şi completarea Legii contractului de management nr. 66/1993 din 10 iulie 1997, Monitorul Oficial 151/1997;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 Părţile în contractul de management