Art. 233 Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
Comentarii |
|
Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA a 3-a
Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice
Art. 233
(1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul afecţiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) lit. a) şi pentru femeile gravide şi lăuze se suportă din fond, la nivelul preţului de referinţă sau al preţului de decontare.
(2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor prevăzute în actele normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) şi d), se suportă din fond, la nivelul preţului de referinţă, în condiţiile contractului-cadru.
(3) Asiguraţii au dreptul la materiale sanitare şi dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la alte materiale de specialitate, în scopul protezării unor deficienţe organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
(4) Asiguraţii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
(5) Asiguraţii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.
(6) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, care se acordă bolnavilor, precum şi pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se suportă la nivelul preţului de decontare.
(7) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, utilizate în unităţile sanitare cu paturi, pe perioada spitalizării pentru tratamentul specific al bolnavilor, precum şi pentru pacienţii cuprinşi în programele naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se achiziţionează de către acestea la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin ai ministrului sănătăţii publice, în condiţiile legii.
Legea 95 2006 actualizată prin:OUG 93/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 484/2008;
OUG 20/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 21 martie 2007, Monitorul Oficial 212/2007;
← Art. 232 Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale... | Art. 234 Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte... → |
---|