Art. 236 Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
Comentarii |
|
Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA a 5-a
Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state
Art. 236
(1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS.
(3) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate deschide conturi la o instituţie bancară în care casele de asigurări vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plăţi se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
← Art. 235 Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte... | Art. 237 Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul... → |
---|