Art. 85 Dispoziţii comune

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii comune

Art. 85

(1) Se înfiinţează Comisia Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, ca organism de reglementare, control şi supraveghere, format din reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, reprezentanţi ai federaţiilor sportive naţionale, reprezentanţi ai ligilor profesioniste şi reprezentanţi ai direcţiilor pentru tineret şi sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2) Comisia Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport are, în principal, următoarele atribuţii:

a) stabileşte normele obligatorii privind organizarea spectacolelor şi manifestărilor sportive şi de prevenire a violenţei cu ocazia desfăşurării acestora;

b) supraveghează şi controlează modul în care normele obligatorii sunt respectate şi aplicate de organizatorii de spectacole sportive şi de administratorii de baze sportive în cadrul cărora se desfăşoară aceste spectacole;

c) stabileşte şi aplică sancţiuni, altele decât cele cuprinse în statutele şi în regulamentele structurilor sportive;

d) ia măsuri pentru prevenirea violenţei fizice exercitate în timpul pregătirii sportivilor.

(3) Organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 85 Dispoziţii comune