Art. 88 Dispoziţii comune

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii comune

Art. 88

Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

a) încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (3), prin admiterea de către organizatori a participării la competiţiile sportive oficiale înscrise în calendarele federaţiilor sportive naţionale pe ramuri de sport;

b) participarea la activităţile sportive organizate a sportivilor care nu prezintă avizul medical, conform prevederilor art. 55;

c) prezentarea unor declaraţii sau documente inexacte în baza cărora s-a operat înscrierea la competiţii potrivit prevederilor lit. a) este sancţionabilă cu amendă, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune;

d) îngrădirea de către deţinătorii de baze sportive a accesului celor îndreptăţiţi să le utilizeze;

e) organizarea manifestărilor sportive fără a asigura condiţiile prevăzute prin regulamentul federaţiei sportive naţionale respective;

f) administrarea necorespunzătoare a bazelor şi a instalaţiilor sportive de către deţinătorii acestora sau de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă asupra lor, sancţionabilă cu amendă, potrivit legii, dacă fapta nu constituie infracţiune;

g) refuzul de a se supune controlului instituit prin prezenta lege sau de a prezenta avizele şi autorizaţiile de funcţionare;

h) neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum şi a solicitărilor legale ale Ministerului Tineretului şi Sportului.

i) neachitarea contravalorii timbrului olimpic către Comitetul Olimpic Român;

j) neînregistrarea bazelor sportive în Registrul bazelor sportive;

k) nerespectarea prevederilor art. 70 alin. (1) lit. g).

l) nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (4).

Legea 69 2000 educatiei fizice si sportului, actualizată prin:

Legea 34/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 din 13 martie 2009, Monitorul Oficial 163/2009;

Legea 472/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 din 4 noiembrie 2004, Monitorul Oficial 1062/2004;


Art. 881

În situaţii deosebite de încălcare a actelor constitutive, a statutelor, a actelor normative, Agenţia Naţională pentru Sport poate dispune convocarea adunării generale extraordinare pentru structurile de utilitate publică.

Legea 69 2000 educatiei fizice si sportului, actualizată prin:

Legea 472/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 din 4 noiembrie 2004, Monitorul Oficial 1062/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 88 Dispoziţii comune