Art. 220 Legea 1/2011 Rolul statului în învăţământul superior Conducerea universităţilor

CAPITOLUL XI
Conducerea universităţilor

SECŢIUNEA a 3-a
Rolul statului în învăţământul superior

Art. 220

(1) Pentru monitorizarea eficienţei manageriale, a echităţii şi a relevanţei învăţământului superior pentru piaţa muncii, se stabileşte, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, un sistem de indicatori statistici de referinţă pentru învăţământul superior, corelat cu sistemele de indicatori statistici de referinţă la nivel european din domeniu.

(2) Sistemul de indicatori va fi elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin consultarea Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS), a ARACIS, a CNCS, a CNFIS, a CNATDCU şi a Autorităţii Naţionale pentru Calificări, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Raportul anual privind starea învăţământului superior se bazează pe indicatorii prevăzuţi la alin. (1).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 220 Legea 1/2011 Rolul statului în învăţământul superior Conducerea universităţilor