Art. 223 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Finanţarea şi patrimoniul universităţilor

CAPITOLUL XII
Finanţarea şi patrimoniul universităţilor

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 223

(1) Instituţiile de învăţământ superior de stat funcţionează ca instituţii finanţate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare şi din alte surse, potrivit legii.

(2) Veniturile acestor instituţii se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe bază de contract, pentru finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, realizarea de obiective de investiţii, fonduri alocate pe bază competiţională pentru dezvoltare instituţională, fonduri alocate pe bază competiţională pentru incluziune, burse şi protecţia socială a studenţilor, precum şi din venituri proprii, dobânzi, donaţii, sponsorizări şi taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, şi din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.

(3) Finanţarea suplimentară se acordă din fonduri publice de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a stimula excelenţa instituţiilor şi a programelor de studii, atât din cadrul universităţilor de stat, cât şi al celor particulare. Finanţarea suplimentară se acordă conform prevederilor art. 197 lit. a).

(4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură finanţarea de bază pentru universităţile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu şi per limbă de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă şi competitivă a societăţii, iar în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia calităţii acestora, numărul de granturi de studii alocate unui program variind în funcţie de poziţia programului în această ierarhie.

(5) Finanţarea de bază este multianuală, asigurându-se pe toată durata unui ciclu de studii.

(6) Finanţarea complementară se realizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin:

a) subvenţii pentru cazare şi masă;

b) fonduri alocate pe bază de priorităţi şi norme specifice pentru dotări şi alte cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale;

c) fonduri alocate pe baze competiţionale pentru cercetarea ştiinţifică universitară.

(7) Finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi instituţia de învăţământ superior respectivă, după cum urmează:

a) contract instituţional pentru finanţarea de bază, pentru fondul de burse şi protecţie socială a studenţilor, pentru fondul de dezvoltare instituţională, precum şi pentru finanţarea de obiective de investiţii;

b) contract complementar pentru finanţarea reparaţiilor capitale, a dotărilor şi a altor cheltuieli de investiţii, precum şi subvenţii pentru cazare şi masă;

c) contractele instituţionale şi complementare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi CNFIS.

(8) Finanţarea cercetării ştiinţifice universitare se face conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi legislaţiei specifice domeniului cercetării-dezvoltării.

(9) Fondurile pentru burse şi protecţie socială a studenţilor se alocă în funcţie de numărul de studenţi de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.

(10) Studenţii beneficiază de burse de performanţă sau de merit, pentru stimularea excelenţei, precum şi de burse sociale, pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse. Cuantumul minim al burselor sociale se propune anual de către CNFIS, ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.

(11) Universităţile pot suplimenta fondul de burse prin venituri proprii extrabugetare.

(12) Prin contractele instituţionale şi contractele complementare se realizează distribuirea fondurilor de la bugetul de stat pentru instituţiile de învăţământ superior. Finanţarea suplimentară se alocă prin contractul instituţional, iar finanţarea complementară prevăzută la alin. (6) lit. a) şi b) se aprobă de către ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice.

(13) Rectorii universităţilor de stat, prin contractul instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sunt direct responsabili de alocarea resurselor instituţiei, prioritar spre departamentele şi structurile cele mai performante.

Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:

- OUG nr. 94/2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, Monitorul Oficial 968/2014

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 223 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Finanţarea şi patrimoniul universităţilor