Art. 242 Legea 1/2011 Formarea iniţială şi continuă. Cariera didactică Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar

CAPITOLUL I
Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar

SECŢIUNEA a 2-a
Formarea iniţială şi continuă. Cariera didactică

Art. 242

(1) Formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde dezvoltarea profesională şi evoluţia în carieră.

(2) Evoluţia în carieră se realizează prin gradul didactic II şi gradul didactic I, examene de certificare a diferitelor niveluri de competenţă.

(3) Probele de examen, tematica, bibliografia, precum şi procedura de organizare şi desfăşurare a examenelor pentru obţinerea gradelor didactice sunt reglementate prin metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(4) Gradul didactic II se obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, prin promovarea următoarelor probe:

a) o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente eşalonate pe parcursul celor 4 ani;

b) un test din metodica specialităţii, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborat pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru fiecare specialitate în parte;

c) o probă orală de pedagogie, pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care cuprinde şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională.

(5) Gradul didactic I se poate obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la acordarea gradului didactic II, prin promovarea următoarelor probe:

a) un colocviu de admitere, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru fiecare specialitate în parte;

b) o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul maxim;

c) elaborarea unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub îndrumarea unui conducător ştiinţific stabilit de instituţia cu competenţe în domeniu;

d) susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(6) În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradelor didactice II, respectiv I, pot fi repetate la un interval de cel puţin 2 ani şcolari.

(7) Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte condiţiile de formare iniţială şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor, i se acordă gradul didactic I, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(8) Personalul didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ sau gradul didactic II cu media 10 se poate prezenta, după caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme faţă de perioada prevăzută de prezenta lege.

(9) În cazul în care profesorii au dobândit două sau mai multe specialităţi, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre specialităţile dobândite prin studii.

(10) Gradele didactice se acordă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 242 Legea 1/2011 Formarea iniţială şi continuă. Cariera didactică Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar




cristina 23.10.2017
Cum se calculează cele 90 de credite tranferabile. Eu am dat definitivatul în anul 2008, iar în anul 2010 am întrerupt activitatea în învățământ și m-am reiîtors în anul țcolar 2013-2014. În anul 2016 am dat gradul II și mi-au calculat credite valabile pana in anul 2018. Este corect? Aștept răspunsul dv. Vă mulțumesc!
Răspunde