Art. 245 Legea 1/2011 Formarea iniţială şi continuă. Cariera didactică Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar
Comentarii |
|
Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar
SECŢIUNEA a 2-a
Formarea iniţială şi continuă. Cariera didactică
Art. 245
(1) Pentru personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, formarea continuă este un drept şi o obligaţie.
(2) Organizarea, desfăşurarea, evaluarea şi finanţarea activităţilor de formare continuă se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
(3) Formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control se realizează în funcţie de evoluţiile din domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în ceea ce priveşte curriculumul naţional, precum şi în funcţie de interesele şi nevoile personale de dezvoltare.
(4) Obţinerea prin studiile corespunzătoare a unei noi specializări didactice, diferite de specializarea curentă, se consideră formare continuă.
(5) Pe lângă una sau mai multe specializări, cadrele didactice pot dobândi competenţe didactice, pentru disciplinele din acelaşi domeniu fundamentat cu domeniul licenţei, prin programe de formare stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(6) Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile.
(7) Programele de conversie profesională intră în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior şi se desfăşoară în baza unor norme metodologice specifice.
(8) Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue se realizează pe baza sistemului de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile, elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
← Art. 244 Legea 1/2011 Formarea iniţială şi continuă.... | Art. 246 Legea 1/2011 Formarea iniţială şi continuă.... → |
---|
pentru aprobarea Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi
echivalare a creditelor profesionale transferabile, în sensul intervalului consecutiv de 5 ani şcolari de activitate didactică la catedră, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile. Menționez că celelalte grade didactice le-am susținut astfel Gr. did. II
Citește mai mult
în 2007, iar Gr. Did I în 2010 , înainte de întrarea în viguare a Legii învățământului Legea nr. 1/2011.Vă mulțimesc!