Art. 51 Legea 1/2011 Învăţământul special şi special integrat Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar

CAPITOLUL II
Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar

SECŢIUNEA a 13-a
Învăţământul special şi special integrat

Art. 51

(1) Copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, beneficiază de suport educaţional prin cadre didactice de sprijin şi itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educaţional se face de către CJRAE/CMBRAE şi se reglementează prin metodologii specifice elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(2) Copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistenţă socială constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 51 Legea 1/2011 Învăţământul special şi special integrat Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar




Ionel oana 15.12.2016
Am fetița autista ,este înscrisă în învățământ special,la art 51, alin 2, protecția socială de care se scrie o primesc părinții sau scoala?
Răspunde
Ionel oana 15.12.2016
Pe mine ca părinte cu fetița autista înscrisă în învățământ special sunt nelămurită cu un articol. La art.51,alin 2,aceasta protecție socială constând în alocație de masa ,îmbrăcăminte,incaltaminte etc.,o primesc părinții sau scoala? Va rog să-mi răspundeți la această întrebare,multumesc
Răspunde