Art. 86 Legea 1/2011 Beneficiarii educaţiei Resursa umană

CAPITOLUL VI
Resursa umană

SECŢIUNEA 1
Beneficiarii educaţiei

Art. 86

(1) Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie.

(2) Nerespectarea prevederilor contractului educaţional-tip de către unitatea de învăţământ este sancţionată de inspectoratul şcolar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu.

(4) Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul şcolii, cauzate de elev.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 86 Legea 1/2011 Beneficiarii educaţiei Resursa umană