Art. 90 Legea 1/2011 Personalul din învăţământul preuniversitar Resursa umană
Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Resursa umană
SECŢIUNEA a 2-a
Personalul din învăţământul preuniversitar
Art. 90
(1) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2) În învăţământul preuniversitar de stat validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general.
(3) În învăţământul preuniversitar particular validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat în baza art. 89 alin. (1), se face de către inspectoratul şcolar şi angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În situaţia concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizat conform art. 89 alin. (2), angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unităţii de învăţământ şi se comunică în scris inspectoratului şcolar.
(4) Pentru posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic şi au o pondere majoritară a învăţământului dual, candidaturile vor fi însoţite de avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:
- OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Monitorul Oficial 943/2016
- OUG nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, Monitorul Oficial 486/2014
← Art. 89 Legea 1/2011 Personalul din învăţământul... | Art. 91 Legea 1/2011 Personalul din învăţământul... → |
---|