Art. 2 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2
(1) Obiectivele şi principiile prezentei legi sunt:
a) siguranţa şi continuitatea în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor;
b) eficienţa economică, în general, şi eficienţa energetică, în special;
c) protecţia mediului;
d) protejarea intereselor legitime ale consumatorilor;
e) promovarea şi asigurarea concurenţei pe piaţa de gaze naturale;
f) armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară în domeniu, cu respectarea principiului subsidiarităţii;
g) transparenţa preţurilor şi a tarifelor reglementate la gazele naturale;
h) dezvoltarea sectorului gazelor naturale în condiţii de eficienţă economică şi protecţie a mediului;
i) asigurarea accesului nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale;
j) interconectarea Sistemului naţional de transport al gazelor naturale la sistemele europene;
k) asigurarea condiţiilor necesare pentru continuarea liberalizării pieţei gazelor naturale şi a accesului nediscriminatoriu al terţilor la conductele din amonte, depozitele de înmagazinare, sistemele de transport şi de distribuţie a gazelor naturale;
l) operarea instalaţiilor tehnologice de suprafaţă din câmpurile de producţie, a depozitelor de înmagazinare, a sistemelor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, în condiţii de siguranţă şi eficienţă;
m) asigurarea capacităţii de înmagazinare a gazelor naturale atât pentru nevoile curente, cât şi pentru cele strategice.
(2) Realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) revine Ministerului Economiei şi Comerţului, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi persoanelor juridice din sectorul gazelor naturale, potrivit statutului, competenţelor şi atribuţiilor acestora.
← Art. 1 Dispoziţii generale | Art. 3 Dispoziţii generale → |
---|