Art. 4 Politici în domeniul gazelor naturale
Comentarii |
|
Politici în domeniul gazelor naturale
Art. 4
(1) Politica statului în domeniul gazelor naturale constă în stabilirea obiectivelor sectorului gazelor naturale şi a modalităţilor optime de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile.
(2) Politica în domeniul gazelor naturale este elaborată pe baza Programului de guvernare, acceptat de Parlament, cu consultarea organismelor guvernamentale cu atribuţii în domeniu şi a societăţii civile, pentru un interval mediu, avându-se în vedere evoluţiile probabile pe termen lung şi, în principal:
a) constituirea cadrului instituţional corespunzător, prin stabilirea organismelor şi a autorităţii competente pentru realizarea acestei politici;
b) asigurarea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale;
c) prognozarea importurilor şi a exporturilor de gaze naturale;
d) elaborarea programelor de dezvoltare în sectorul gazelor naturale;
e) asigurarea protecţiei mediului;
f) asigurarea transparenţei preţurilor şi a tarifelor reglementate la gazele naturale;
g) creşterea eficienţei în producţia, înmagazinarea, transportul, distribuţia şi utilizarea gazelor naturale;
h) dezvoltarea şi asigurarea capacităţilor de depozitare a gazelor naturale;
i) precizarea liniilor directoare privind cercetarea şi dezvoltarea specifică sectorului gazelor naturale şi promovarea tehnologiilor avansate în domeniu;
j) dezvoltarea cooperării internaţionale;
k) propuneri de reglementări specifice sectorului gazelor naturale.
(3) Guvernul, Ministerul Economiei şi Comerţului şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor înscrise în programul prevăzut la alin. (2) şi examinează, anual sau ori de câte ori este necesar, stadiul îndeplinirii prevederilor acestuia.
← Art. 3 Dispoziţii generale | Art. 5 Politici în domeniul gazelor naturale → |
---|