Art. 82 Concesionarea şi regimul drepturilor asupra proprietăţii altuia
Comentarii |
|
Concesionarea şi regimul drepturilor asupra proprietăţii altuia
Art. 82
(1) Concesionarul poate renunţa la contract dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) comunică în scris concedentului şi ANRGN intenţia sa de renunţare;
b) pune la dispoziţie concedentului întreaga documentaţie privind activitatea desfăşurată până la data renunţării, precum şi rezultatele acesteia;
c) achită concedentului redevenţa datorată până la momentul încetării concesiunii.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) concesionarul are obligaţia de a asigura continuitatea serviciului pe o perioadă determinată, dar nu mai mult de 90 de zile, stabilită de ANRGN.
(3) După îndeplinirea de către titular a condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), concedentul emite decizia de încuviinţare a renunţării, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(4) Titularul va rămâne răspunzător faţă de cei interesaţi atât pentru toate pagubele cauzate prin exploatarea şi prin lucrările efectuate până la data renunţării, cât şi pentru cele rezultate din relaţiile comerciale specifice activităţii care a făcut obiectul concesiunii, inclusiv pentru cele constatate după emiterea deciziei de încuviinţare a renunţării.
← Art. 81 Concesionarea şi regimul drepturilor asupra... | Art. 83 Concesionarea şi regimul drepturilor asupra... → |
---|