Art. 85 Concesionarea şi regimul drepturilor asupra proprietăţii altuia

CAPITOLUL XI
Concesionarea şi regimul drepturilor asupra proprietăţii altuia

Art. 85

(1) Pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuţie, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terţilor care au fost puse în funcţiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi, concesionarul are următoarele drepturi:

a) să folosească aceste bunuri prin efectul legii;

b) fără a se aduce atingere dreptului prevăzut la lit. a), condiţiile de exercitare a acestuia sunt cele prevăzute în procesul-verbal de recepţie tehnică şi/sau în contract;

c) să includă costurile aferente lucrărilor de exploatare, întreţinere, reparaţii şi modernizare şi altele, efectuate pentru bunuri, la fundamentarea tarifului pentru serviciul prestat, în condiţiile reglementărilor ANRGN specifice;

d) la solicitarea şi cu acordul proprietarului, să preia aceste bunuri în patrimoniul său cu titlu gratuit;

e) să dezvolte sistemul;

f) să utilizeze întreaga capacitate a bunului;

g) să asigure accesul unor noi solicitanţi, cu respectarea uneia dintre următoarele condiţii:

1. prezentarea acceptului proprietarului;

2. prezentarea acordului solicitantului de acces privind despăgubirea proprietarului; acordul solicitantului se prezumă atunci când acesta consimte în scris, printr-un act autentic, să îl despăgubească pe proprietar pentru partea ce îi revine din investiţia făcută;

h) să solicite proprietarului bunului documente tehnico-economice care să facă dovada calităţii materialelor şi lucrărilor efectuate, precum şi a valorii investiţiei;

i) să înlocuiască bunurile în scopul modernizării sau măririi capacităţii sistemului; concesionarul este proprietarul bunurilor astfel înlocuite.

(2) Corelativ cu drepturile prevăzute la alin. (1), operatorii sistemelor de transport/distribuţie se obligă:

a) să finanţeze, la expirarea duratei de funcţionarea, investiţiile aferente înlocuirii bunurilor;

b) să opereze şi să întreţină bunurile pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemului.

(3) În vederea asigurării continuităţii în furnizare şi a securităţii serviciilor publice de interes naţional de transport/distribuţie a gazelor naturale, pentru bunurile proprietate a terţilor, scopul iniţial pentru care au fost construite nu poate fi Legea 351 2004 Legea gazelor actualizată prin: către aceştia.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 85 Concesionarea şi regimul drepturilor asupra proprietăţii altuia