Art. 68 Legea 192/2006 Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte

CAPITOLUL VI
Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale

Art. 68

(1) În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea.

(2) În cazul minorilor, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal trebuie asigurate, în mod corespunzător, şi în cadrul procedurii de mediere.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 68 Legea 192/2006 Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte