Art. 70 Legea 192/2006 Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte
Comentarii |
|
Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale
Art. 70
(1) În cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere.
(2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.
(3) Abrogat.
(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
(5) Pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c).
(6) Dispoziţiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul în care medierea este recomandată de către organele judiciare.
Legea nr. 192/2006 actualizată prin:Legea 115/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator din 4 iulie 2012, Monitorul Oficial 462/2012;
Legea 370/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator din 26 noiembrie 2009, Monitorul Oficial 831/2009;
← Art. 69 Legea 192/2006 Dispoziţii speciale privind medierea... | Art. 71 Legea 192/2006 Dispoziţii tranzitorii şi finale → |
---|
Impacarea ca si acordul de mediere pot fi semnate doar de partea vatamata (este un act personal) ca urmare medierea cu mostenitorii nu se poate face decat, cel mult, pe latura civila. Raspunderea penala a inculpatului nu poate fi inlaturata. Semnarea unui acord de mediere cu mostenitorii poate cel mult sa creeze circumstante atenuante la stabilirea pedepsei