Art. 45 Taxe, redevenţe miniere şi tarife

CAPITOLUL VI
Taxe, redevenţe miniere şi tarife

Art. 45

(1) Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, după cum urmează:

a) o cotă procentuală de 4% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice;

b) echivalentul în lei a 0,70 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere;

c) echivalentul în lei a 0,35 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale;

d) echivalentul în lei a 0,40 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase;

e) echivalentul în lei a 0,55 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită;

f) echivalentul în lei a 2,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental;

g) echivalentul în lei a 2,50 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale;

h) echivalentul în lei a 3,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale;

i) echivalentul în lei a 0,80 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru săruri haloide.

(11) Redevenţele miniere prevăzute la alin. (1) se achită la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.

(3) Abrogat.

(4) Redevenţa minieră este datorată din ziua începerii realizării producţiei şi este plătibilă trimestrial, cu scadenţă până la data de 20 a primei luni a trimestrului următor.

Legea minelor 85 2003 actualizată prin:

OUG 101/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004 din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 684/2007;

OUG 101/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004 din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 684/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 45 Taxe, redevenţe miniere şi tarife