Art. 48 Taxe, redevenţe miniere şi tarife
Comentarii |
|
Taxe, redevenţe miniere şi tarife
Art. 48
(1) Pentru actele eliberate în exercitarea atribuţiilor sale: avize, permise de prospecţiune şi exploatare, licenţe de explorare şi exploatare, documente de înregistrare a rezervelor, decizii de încetare a activităţii miniere, aprobări de asociere, de transfer al licenţei, acte adiţionale la licenţe, atestate, autorizări sau alte asemenea acte, precum şi pentru consultarea şi utilizarea unor documente şi informaţii referitoare la resursele minerale şi a Cărţii miniere, autoritatea competentă percepe tarife stabilite prin ordin al preşedintelui autorităţii competente, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Veniturile extrabugetare realizate conform alin. (1) de autoritatea competentă sunt utilizate pentru finanţarea cheltuielilor pentru alcătuirea pachetelor de date şi lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condiţiilor de participare la oferta publică, ţinerea licitaţiilor şi elaborarea de studii, expertizări şi consultanţă tehnică şi alte cheltuieli materiale, dotări, precum şi pentru acordarea de stimulente personalului.
(2) Veniturile extrabugetare realizate conform alin. (1) de autoritatea competentă sunt utilizate pentru finanţarea cheltuielilor pentru alcătuirea pachetelor de date şi lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condiţiilor de participare la oferta publică, ţinerea licitaţiilor şi elaborarea de studii, expertizări şi consultanţă tehnică şi alte cheltuieli materiale, precum şi pentru dotări.
(3) Veniturile rămase neutilizate la sfârşitul anului bugetar se preiau ca venituri în anul următor, la dispoziţia autorităţii competente.
(4) Categoriile de cheltuieli care se finanţează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat şi modul de acordare a stimulentelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui autorităţii competente.
(4) Categoriile de cheltuieli care se finanţează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat se stabilesc prin ordin al preşedintelui autorităţii competente.
Legea minelor 85 2003 actualizată prin:OUG 71/2011 - pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar din 31 august 2011, Monitorul Oficial 637/2011;
← Art. 47 Taxe, redevenţe miniere şi tarife | Art. 49 Taxe, redevenţe miniere şi tarife → |
---|