Art. 2 Legea 142/1998
Comentarii |
|
Art. 2
(1) Tichetele de masă se emit de către unităţile cu activitate specializată în domeniul care face obiectul prezentei legi, denumite în continuare unităţi emitente, sau de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete.
(2) Unităţile emitente desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.
(3) Unităţile care emit tichete de masă sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă.
(4) Fiecare tichet de masă este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni:
a) numele şi adresa emitentului;
b) valoarea nominală a tichetului de masă;
c) date referitoare la perioada de valabilitate;
d) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de ţigări sau de produse alcoolice;
e) spaţiu pentru înscrierea numelui şi a prenumelui salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă;
f) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unităţii la care tichetul de masă a fost utilizat.
← Art. 1 Legea 142/1998 | Art. 3 Legea 142/1998 → |
---|