Ordinul Ministerului Culturii nr. 2657/2012 - declasarea parţială din Lista monumentelor istorice a imobilului Fabrica de pâine „Traiul“, str. Maramureş nr. 4, municipiul Craiova, jud. Dolj

MINISTERUL CULTURII ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL

ORDINNr. 2.657/2012

privind declasarea parțială din Lista monumentelor istorice a imobilului Fabrica de pâine "Traiul“, str. Maramureș nr. 4, municipiul Craiova, județul Dolj

Monitorul Oficial nr. 100 din 20.02.2013

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.547/CM din 30 octombrie 2012,

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin (1) și alin. (2) lit. c) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1), (2) și alin. (3) lit. c), ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii și patrimoniului național emite prezentul ordin.

Art. 1

(1) Imobilul Fabrica de pâine "Traiul“, str. Maramureș nr. 4, municipiul Craiova, județul Dolj, având regimul juridic de monument istoric, grupa valorică B, cod în Lista monumentelor istorice GJ-II-m-B-08060, se declasează parțial.

(2) Se menține regimul de monument istoric pentru "Coșul de fum“.

Art. 2

Direcția patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național comunică prezentul ordin Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Gorj pentru ducerea la îndeplinire.

Art. 3

Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Gorj va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 5 zile de la data publicării prezentului ordin.

Art. 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul culturii și patrimoniului național,

Sergiu Nistor,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Culturii nr. 2657/2012 - declasarea parţială din Lista monumentelor istorice a imobilului Fabrica de pâine „Traiul“, str. Maramureş nr. 4, municipiul Craiova, jud. Dolj