Decizia CCR nr. 531 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 10/2013 pt. plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 - acordarea de compensaţii cetăţenilor români pt....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, excepție ridicată de Grameni Dincă în Dosarul nr. 804/88/2013 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispozițiilor art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, excepție ridicată de Anghelina Istrate, Chesarie Istrate și Aglaida Cuiic în Dosarul nr. 20.300/3/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, excepție ridicată de Stelian Butcaru, Marioara Roșu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca și Tănase Alexa, precum și de Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu și Sofița Armeanu în dosarele nr. 24.428/3/2012 și nr. 1.586/118/2013 ale Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2013, în prezența domnului avocat Ovidiu Sorin Drăgan din Baroul București, reprezentant al părților Stelian Butcaru, Marioara Roșu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca și Tănase Alexa, a doamnei avocat Alina Geambașu din Baroul Constanța, reprezentant al părților Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu, Sofița Armeanu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 14 noiembrie 2013, iar apoi la 12 decembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 5 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 804/88/2013, Încheierea din 17 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 20.300/3/2012, Încheierea din 7 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 24.428/3/2012, și prin Sentința civilă nr. 3.319/CAdin 12 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.586/118/2013, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și III, art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării fratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, precum și a prevederilor întregii ordonanțe de urgență.

Excepția a fost ridicată de Grameni Dincă, Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu și Sofița Armeanu în cauze având ca obiect cereri de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, de Angheliha Istrate, Chesarie Istrate și Aglaida Culic, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței civile prin care se dispunea plata unor sume de bani, și de Stelian Butcaru, Marioara Roșu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca, Tănase Alexe, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect o acțiune în contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate creează o situație discriminatorie între persoanele îndreptățite la plata despăgubirilor care au primit deja sumele de bani cuvenite înainte de emiterea ordonanței de urgență și cele care nu le-au primit încă, fiind nevoite să mai aștepte 10 ani pentru ca debitorul să își execute obligația. La această situație s-a ajuns din vina instituțiilor statului competente să soluționeze dosarele de despăgubiri.

Pe de altă parte, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, fiind adoptate pe calea unei ordonanțe de urgență în condițiile în care, pe de o parte, nu este satisfăcută cerința existenței unei situații extraordinare, iar pe de altă parte nu este respectată cerința de nu fi afectate drepturile și libertățile fundamentale. În cazul de față, se produce o veritabilă expropriere.

Autorii excepției de neconstituționalitate mai arată că este vădit neconstituțională eșalonarea tranșelor pe o perioadă de 10 ani, în condițiile în care, până în prezent, plățile s-au făcut în două tranșe pe o perioadă de 2 ani. Măsura adoptată nu este necesară într-o societate democratică, iar România nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție. Se mai arată că instanța de la Strasbourg a statuat în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autoritățile nu pot invoca lipsa disponibilităților bănești sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătorești sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Se mai menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de bun (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Viașu împotriva României), precum și cu privire la principiul proporționalității prin raportare la dreptul de proprietate (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Mașiniexportimport Industrial Group împotriva României).

Se mai susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 a fost emisă cu încălcarea art. 115 din Constituție, deoarece, la data emiterii actului normativ, Guvernul nu mai era abilitat să emită ordonanțe de urgență, legea de abilitare își încetase efectele odată cu începerea sesiunii ordinare parlamentare.

De asemenea, în Dosarul nr. 490D/2013 se susține, în esență, că actul normativ în discuție a fost adoptat în lipsa unei legi speciale de abilitare, în condițiile în care a fost emis la data de 28 februarie 2013, adică în perioada în care Parlamentul se afla în sesiune ordinară.

Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

În opinia instanței, dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul egalității în fața legii, având în vedere că se aplică în egală măsură persoanelor beneficiare ale Legii nr. 9/1998, iar aspectul că unele persoane și-au încasat drepturile anterior emiterii ordonanței de urgență ține de faptul că în acea perioadă era în vigoare o altă normă ce reglementa modalitatea de plată a acestora.

În ceea ce privește dreptul de proprietate, instanța apreciază că acest tip de despăgubiri are caracter reparatoriu, iar din momentul în care legiuitorul a decis acordarea lor, el are dreptul de a alege frecvența și modalitatea concretă de acordare a acestora. În aceste situații, trebuie să se țină seamă atât de interesul persoanei fizice, cât și de cel al statului.

Referitor la rolul Parlamentului și adoptarea ordonanțelor de urgență, se arată că urgența a fost justificată suficient în chiar preambulul acesteia, fiind vorba, în principal, de necesitatea menținerii echilibrelor bugetare. Pe de altă parte, faptul că Parlamentul a reglementat deja un domeniu cum este cel de față nu se circumscrie motivelor de neconstituționalitate care pot fi reținute în cazul unei ordonanțe de urgență.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate prevăd o nouă soluție legislativă, având aptitudinea de a înlătura dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998.

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale. Instanța constată că, în speță, reclamanții sunt titularii unui titlu de plată emis și neachitat integral până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, (act normativ ale cărui prevederi sunt de imediată aplicabilitate, neavând dispoziții tranzitorii), iar plata compensațiilor neachitate urmează a se face începând cu 1 ianuarie 2014, astfel încât apreciază că la momentul pronunțării hotărârii judecătorești (prin care a fost sesizată Curtea Constituțională) nu dețin, în condițiile menționate, o creanță exigibilă și, implicit, dreptul subiectiv civil nu îndeplinește condiția de a fi actual.

Se mai arată că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, în condițiile existenței unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, cum este în speță necesitatea menținerii echilibrului bugetar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 459D/2013 și nr. 474D/2013, apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textele criticate prevăd o nouă soluție legislativă, având aptitudinea de a înlătura dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998. De asemenea, se apreciază că în preambulul ordonanței de urgență criticate se explică existența situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, în acest fel, urgența acesteia fiind justificată.

Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 250D/2013, consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că dispozițiile legale criticate care reglementează eșalonarea, pe o perioada de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată, a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și ale Legii nr. 393/2006, cu plata tranșelor începând cu 1 ianuarie 2014, nu aduc atingere principiului constituțional privind delegarea legislativă.

Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, aceasta a fost adoptată având în vedere dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit legilor mai sus menționate, dar și pentru că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

În plus, Curtea Constituțională a statuat că interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută, însă, de alin. (4) al art. 115 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgență, "deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității constituționale a instituției“ (Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). În această lumină, ordonanța de urgență nu este o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare. Or, ținând seamă de rațiunea edictării actului normativ, așa cum a fost arătat în expunerea de motive, nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, față de cele ale art. 16, 21 și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, se arată că dreptul persoanelor îndreptățite de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, nu este îngrădit. Acestea vor putea să sesizeze în continuare instanțele de judecată, chiar și cu cereri îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru întârzierile intervenite în acordarea despăgubirilor, doar că legiuitorul a stabilit alte termene de plată. Eșalonarea plăților nu duce la îngrădirea accesului liber la justiție sau la crearea unui tratament discriminatoriu în exercitarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât măsura contestată urmărește un scop legitim, și anume asigurarea stabilității economice a țării, prin menținerea echilibrului bugetar.

Mai mult, se păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - plata eșalonată a despăgubirilor stabilite.

În ceea ce privește critica vizând încălcarea dreptului de proprietate, se arată că art. 44 alin. (1) teza a doua și art. 136 alin. (5) din Constituție prevăd că legea stabilește conținutul și limitele dreptului de proprietate și că proprietatea privată este inviolabilă "în condițiile legii organice“. Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Mai mult, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunoaște statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general.

Totodată, se menționează că un act normativ care prin conținutul său urmărește găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor statului nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, concluziile părților prezente, punctele de vedere ale Avocatului Poporului și Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 250D/2013, art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 459D/2013 și ale ordonanței de urgență în întregul său, în dosarele nr. 474D/2013 și nr. 490D/2013. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată în fața instanțelor de judecată, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și alin. (5) privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 alin. (1) privind îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor internaționale asumate de statul român, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 108 alin. (3) privind adoptarea ordonanțelor Guvernului și art. 115 alin. (4) și (6) privind instituția delegării legislative.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituționale.

Curtea a reținut că măsura instituită prin ordonanța de urgență criticată, de reeșalonare a unor debite ale statului pe o durată de 10 ani, nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

Deși legiuitorul delegat a invocat un scop legitim al măsurii criticate, și anume promovarea unei modalități de plată care să permită în același timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite, dar și respectarea țintei de deficit bugetar anual, totuși, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanțe asupra statului (după ce creanțele erau deja exigibile în baza primei eșalonări) nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță, constituind, din acest punct de vedere, o ingerință disproporționată asupra dreptului.

Mai mult, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se referă doar la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât nici din acest punct de vedere nu este justificată instituirea unui termen de 10 ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 393/2006.

În consecință, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 afectează în sens negativ dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înțelesul constituțional al verbului "a afecta“ a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale, contravenind în acest mod dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală.

Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actele de sesizare ale Curții Constituționale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituționalității, prezenta excepție urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din data de 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.