Decizia nr. 696 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. 1 teza întâi şi alin. 2-(4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

Cu participarea, în ședința publică din 11 noiembrie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Barta-Mihaly Susana și Etedi Ana în Dosarul nr. 7.603/117/2013* al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului nr. 112D/2014 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2014, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o examinare suplimentară a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 19 noiembrie 2014 și apoi la 26 noiembrie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 24 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.603/117/2013*, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Barta-Mihaly Susana și Etedi Ana într-o cauză civilă având ca obiect "pretenții" în legătură cu dreptul de proprietate privată asupra unui imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivității legii și dreptul la un proces echitabil, de vreme ce actele încheiate sub imperiul unei legi în vigoare pot fi repuse în discuție după abrogarea sau modificarea ei, conform unei legi nou-adoptate, iar litigiile pendinte se judecă în conformitate cu alte norme juridice decât cele existente la momentul sesizării instanțelor judecătorești. Autorii excepției susțin că efectele aplicării art. 4 din Legea nr. 165/2013 constau în faptul că drepturile câștigate prin emiterea unor dispoziții de propunere de acordare de despăgubiri sau chiar prin obținerea unor hotărâri judecătorești nepuse în executare la data intrării în vigoare a legii noi sunt suprimate, reduse și modificate pe calea acestui nou act normativ.

5. Se mai susține că art. 4 din Legea nr. 165/2013 creează discriminări între persoanele care au formulat același tip de cereri, întrucât cele care, din motive obiective, nu au avut cererile de restituire sau de acordare de despăgubiri soluționate și judecate înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 sunt supuse acum obligației de a primi despăgubiri conform legii noi, adică în rate și pe bază de puncte. Diferența de tratament între persoanele care au făcut aceleași demersuri legale, dar a căror situație diferă în prezent doar din cauză că autoritățile administrative nu le-au soluționat cererile în același timp, nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, care să vizeze un scop legitim, ci doar condiții subiective și aleatorii. Astfel, evaluarea imobilului nerestituibil se va face pe baza grilei notariale existente la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar valoarea calculată nu se reactualizează cu indicele de inflație, deși plata se va face după mulți ani. în opinia autorilor excepției, lipsa unei relații raționale a despăgubirii în raport cu valoarea bunului, cerută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României, este agravată de prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 care arată că modalitatea de valorificare în numerar va fi reglementată ulterior, prin normele de aplicare a legii.

6. Autoarele excepției susțin că se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție prin faptul că Legea nr. 165/2013 instituie termene inacceptabil de îndelungate pentru soluționarea cererilor de despăgubire și aceasta doar în faza administrativă. Arată că, în același timp, se suspendă din nou emiterea de hotărâri, eliberarea titlurilor de proprietate, punerile în posesie și orice alte proceduri administrative, blocând în acest mod orice posibilitate de finalizare a procedurii de restituire și regresând cu peste 10 ani. Apreciază că prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile constituționale referitoare la soluționarea procesului într-un termen rezonabil. Critică faptul că, în timp ce termenele de soluționare a notificărilor sunt prorogate după data de 1 ianuarie 2016, posibilitatea petiționarilor de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea drepturilor lor este limitată la un termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit la 1 ianuarie 2016, ceea ce îngrădește efectiv accesul acestora la instanțele de judecată.

7. Se mai arată că posibilitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida deciziile entităților învestite de lege contravine principiului neretroactivității legii, principiului securității raporturilor juridice, principiului încrederii legitime, precum și celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile din 9 decembrie 2008, 27 mai 2010 și 12 octombrie 2010, pronunțate în cauzele Viașu împotriva României sau Marin și Gheorghe Rădulescu împotriva României, respectiv Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragraful 180, în sensul că "o decizie administrativă a autorității locale competente prin care і se recunoaște părții interesate un drept la reparație este suficientă pentru a crea un interes patrimonial apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 și că, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol". Arată că se încalcă și dreptul de proprietate privată, în condițiile în care, în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este protejată și creanța virtuală, dacă reclamantul are o speranță legitimă constând în existența unui fundament suficient în dreptul intern pentru a considera acea speranță o valoare patrimonială în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția menționată.

8. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că textele de lege criticate respectă dispozițiile constituționale, precizând că Legea nr. 165/2013 a fost emisă cu girul Curții Europene a Drepturilor Omului, ca o consecință a Hotărârii-pilot pronunțate în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost respinse ca prematur introduse. Arată că s-a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Apreciază, de asemenea, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalității în drepturi, întrucât, prin instituirea noilor reguli privind soluționarea notificărilor, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv și rezonabil. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situație mai favorabilă față de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluționare la data intrării în vigoare. De asemenea, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției. O reluare a procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acțiunii ca prematur introdusă din cauza noilor termene de soluționare a notificărilor, contravine principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil. Consideră că celelalte critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, din notele scrise în cuprinsul cărora aceasta este motivată, rezultă că este vizat art. 4 teza întâi prin raportare la prevederile mai multor articole din Legea nr. 165/2013, și anume art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2), precum și art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5) și art. 50 lit. b) teza întâi. Textele de lege menționate au următorul conținut:

- Art. 4: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 7 alin. (1): "(1) Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.";

- Art. 11 alin. (1) și (2): "(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile pe proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.

(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.";

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii";

- Art. 21 alin. (6) și (8): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...)

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- Art. 31 alin. (5): "(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi."

- Art. 50 lit. b) teza întâi: "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)

b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare (...) se abrogă".

14. În opinia autoarelor excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) și (2) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil și art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 11 și art. 20 alin. (1) din Constituție, se invocă, de asemenea, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 - "Protecția proprietății" din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată aflată la dosarul cauzei, obiectul litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă obligarea Comisiei municipale de fond funciar a Municipiului Cluj-Napoca la soluționarea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren, prin emiterea unei hotărâri pe care, apoi, să o înainteze spre soluționare Comisiei județene de fond funciar Cluj, autoritate care, la rândul său, să fie obligată să emită o hotărâre de validare sau invalidare a propunerii comisiei locale. De asemenea, se solicită obligarea instituției Primarului Municipiului Cluj-Napoca, respectiv a Instituției Prefectului Județului Cluj, după caz, să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent. Curtea observă că instanța sesizată de reclamanți, Tribunalul Cluj - Secția civilă, și-a declinat competența în favoarea Secției de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, instanță în fața căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. Ulterior sesizării Curții Constituționale, această instanță și-a declinat și ea competența, în favoarea Judecătoriei Cluj, care, la 11 iunie 2014, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj - Secția civilă. În această situație, Curtea de Apel Cluj a fost învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, atribuind-o, în cele din urmă, Judecătoriei Cluj.

16. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția civilă la data de 21 mai 2013, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013). Ca atare, față de obiectul cauzei, Curtea reține că este incident art. 4 teza întâi a Legii nr. 165/2013, care stabilește că prevederile acesteia se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii menționate. În consecință, în ce privește prevederile art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea le va examina coroborat cu dispozițiile art. 4 teza întâi din aceeași lege.

17. Curtea observă că autoarele excepției susțin că se încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție prin faptul că prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 instituie termene inacceptabil de îndelungate pentru soluționarea cererilor de despăgubire și aceasta doar în faza administrativă, iar prin art. 7 alin. (1) se suspendă din nou emiterea de hotărâri, eliberarea titlurilor de proprietate, punerile în posesie și orice alte proceduri administrative, blocându-se, în acest mod, orice posibilitate de finalizare a procedurii de restituire.

18. Curtea reține că Legea nr. 165/2013 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, oferind, în același timp, soluții pentru situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, prin reglementarea unor măsuri reparatorii în echivalent, și anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și măsura compensării prin puncte.

19. Legea dă, însă, prevalență restituirii în natură, măsurile compensatorii fiind doar prevăzute pentru situația imposibilității realizării acestei principale modalități de reparație a abuzurilor din perioada regimului comunist. Restituirea în natură constituie modalitatea cea mai justă de restaurare efectivă și integrală a dreptului de proprietate privată, garantat de Constituție. În ipoteza imposibilității realizării acestei măsuri reparatorii principale, următoarea modalitate de satisfacere a drepturilor proprietarilor deposedați în mod abuziv o constituie atribuirea de teren în echivalent, pe un alt amplasament. În scopul concretizării acestei măsuri reparatorii subsecvente, pentru a se putea identifica terenurile disponibile, este justificată suspendarea emiterii hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar până la inventarierea tuturor terenurilor. Doar în situația în care s-ar constata că suprafețele de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local, au fost epuizate, comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București vor putea propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

20. Curtea observă, totodată, că Legea nr. 165/2013 cuprinde prevederi care limitează în timp perioada pe care această suspendare operează. Astfel, potrivit art. 6 alin. (1), Comisia locală pentru inventarierea terenurilor a avut la dispoziție un interval de 180 de zile de la data constituirii în care să întocmească situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 24 decembrie 2013, s-a stabilit un nou termen, de 180 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Acest termen s-a împlinit la 21 iunie 2014, dată de la care, în principiu, au reînceput emiterea hotărârilor de validare/invalidare, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.

21. În ce privește art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticat în cauză sub aspectul termenelor exagerat de lungi, Curtea constată că acesta fixează data de 1 ianuarie 2016 ca dată maximă până la care comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate. Or, în condițiile în care legiuitorul român a încercat să confere eficiență procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, stabilirea unui termen bine definit este benefică acestui demers. Cu privire la durata acestui interval, legiuitorul a apreciat în funcție de situația economică financiară a statului român, stabilind o durată realistă, adaptată condițiilor concrete.

22. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (5) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea au în vedere etapa stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă și a valorificării acestora, etapă care, în succesiunea procedurală concepută de legiuitor prin Legea nr. 165/2013 este ulterioară emitem de către entitățile investite de lege a unor decizii/hotărâri care conțin propuneri de acordare de despăgubiri. Or, în speță, din cuprinsul acțiunii introductive de instanță nu rezultă că ar exista un astfel de act. Este adevărat că în motivarea scrisă a excepției autoarele acesteia fac referire la o "dispoziție de propunere de acordare de despăgubiri nr. 1530/13.04.2006", dar atât din cererea de chemare în judecată, cât și din Decizia Curții de Apel Cluj prin care a hotărât cu privire la instanța competentă, rezultă că, în realitate,o asemenea dispoziție nu există. Ca atare, Curtea Constituțională constată că prevederile de lege menționate nu sunt incidente în cauză, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă, neîndeplinind condiția legăturii cu cauza impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

23. Aceeași lipsă de legătură cu cauza se observă și în ce , privește prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013_. Acestea vizează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau de a invalida deciziile emise de entitățile investite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. În contextul inexistenței unei asemenea decizii, textele de lege criticate nu sunt incidente în soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței judecătorești, astfel că excepția de neconstituționalitate apare, de asemenea, ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată din oficiu de instanța judecătorească și de Eufrosina Bogdan în Dosarul nr. 14.377/62/2012 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 494D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează asupra faptului că partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a transmis la dosarul cauzei punctul său de vedere, prin care argumentează soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și ale art. 41 din Legea nr. 165/2013.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, întrucât acestea nu au incidență în prezenta cauză. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, acesta pune concluzii de respingere, apreciind că situația specifică litigiului de față nu se încadrează în ipoteza normelor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 9 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 14.377/62/2012, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat din oficiu Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepția fiind ridicată și de Eufrosina Bogdan într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar împotriva unei sentințe civile prin care autoritatea a fost obligată să emită titlul de plată și să achite reclamantei o sumă de bani, aceasta fiind, din 2009, beneficiara titlului de despăgubire reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate formulată în scris de intimata reclamantă Eufrosina Bogdan se susține că dispozițiile art. 4, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 și cele ale art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, aplicându-se și asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a acestor acte normative, în sensul impunerii modalității de plată eșalonat, în tranșe egale, în termen de 5 ani, a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, sunt retroactive. Or, principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, impune ca cererile de chemare în judecată să fie soluționate de legea în vigoare la data introducerii lor, iar hotărârile judecătorești să rămână supuse condițiilor de formă și de fond stabilite de legea sub imperiul căreia acestea au fost pronunțate. În acest sens statuează atât jurisprudența Curții Constituționale, de pildă Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, cât și doctrina de specialitate în materie.

7. Mai mult, statul român, fără a se supune regulii de drept aplicabile oricărui debitor privind obligația de plată voluntară, a edictat norme favorabile, cu noi termene de grație și proceduri de plată eșalonată a creanțelor stabilite împotriva sa, "fără să consulte creditorii și fără a obține acordul acestora", adoptând, în acest sens, următoarele acte normative: Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, Ordonanța Guvernului nr. 62/2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, Legea nr. 165/2013 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014. Prin urmare, autoarea excepției apreciază că este încălcat atât dreptul de proprietate al creditorilor, având în vedere că în noțiunea de "bun" intră și creanțele, cât și dreptul acestora la un proces echitabil. De altfel, prin actele normative enumerate, de amânare succesivă a termenelor de plată a creanțelor, statul român nu și-a asumat nicio consecință juridică patrimonială sau de altă natură pentru cazul nerespectării acestor termene, în sensul că nu este reglementată și obligația sa de plată a unor eventuale daune-interese, altele decât cele raportate la rata inflației, ceea ce conferă legii caracter "imprevizibil, incoerent și lipsit de bază rezonabilă", iar normelor legale criticate "natură pur potestativă". Or, o astfel de practică guvernamentală și legislativă se opune jurisprudenței prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauze privind restituirea proprietății și executarea creanțelor prin eșalonarea plăților, decizii ce se bucură de puterea de lucru interpretat (hotărârile din 24 martie 2005, 6 septembrie 2005 și, respectiv, 9 decembrie 2008, pronunțate în cauzele Șandor împotriva României, Săcăleanu împotriva României și, respectiv, Viașu împotriva României).

8. Se mai arată că noile reguli cuprinse de actele normative criticate creează un tratament juridic diferit pentru situații juridice egale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, în sensul că unele persoane au obținut despăgubiri materiale prin hotărâri judecătorești irevocabile, în timp ce altele nu vor mai avea, potrivit legii noi, această vocație procesuală, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, precum și art. 6 și art. 14 din Convenție.

9. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul opiniei exprimate conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, și nu a unei motivări distincte a excepției invocate din oficiu, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua și ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 este întemeiată, textele de lege criticate fiind contrare art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (1) din Constituție. În acest sens se arată că, anterior apariției Legii nr. 165/2013, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natură, erau reglementate exclusiv de dispozițiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Ca urmare a pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 a Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României a fost adoptată Legea nr. 165/2013, act normativ destinat "să adopte măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate." Raportat la situația de fapt din speța dedusă judecății, instanța judecătorească arată că, la data de 14 decembrie 2012, când a fost introdusă acțiunea, era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, emiterea titlurilor de plată și de despăgubire fiind suspendată până la data de 15 mai 2013, urmând ca, ulterior acestei date, plata sumelor acordate în speță cu titlu de despăgubiri să se facă într-o singură tranșă, în temeiul Legii nr. 247/2005. Or, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, care prevede, la art. 41, că plata efectivă se face în termen de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2014, în tranșe egale, rezultă că reclamanta este în imposibilitate, pentru încă 5 ani, să își valorifice titlul de despăgubire emis cu aproape 5 ani în urmă, efect juridic ce golește de conținut scopul reparator al Legii nr. 10/2001, fiind astfel afectat dreptul de proprietate privată ocrotit de art. 44 alin. (1) din Constituție.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, este neîntemeiată. În opinia acestuia, prevederile legale criticate se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Se arată că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi. Pentru aceleași motive se apreciază că nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație juridică. Textele criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 44 din Constituție, instituirea unei noi proceduri de stabilire și acordare a despăgubirilor și plata acestora în tranșe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanțelor în cauză, având în vedere că, potrivit normei fundamentale invocate, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate este de competența exclusivă a legiuitorului, care stabilește, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la recepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este indicat în cuprinsul motivării excepției și al încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 și ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției, textele de lege pretins criticate și aspectele specifice litigiului de față, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

15. De asemenea, Curtea Constituțională observă că, deși nu sunt menționate în dispozitivul încheierii de sesizare, ci doar în practicaua acesteia, autoarea excepției critică, pentru aceleași motive ce susțin neconstituționalitatea prevederilor legale criticate din cuprinsul Legii nr. 165/2013, și dispozițiile art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014. Deoarece instanța de judecată nu a respins această excepție ca fiind inadmisibilă, dar nici nu a menținut-o în dispozitivul încheierii de sesizare, ci doar în practicaua acesteia (această omisiune având, mai degrabă, caracterul unei erori), Curtea Constituțională, potrivit practicii sale, o va examina în raport cu criticile formulate prin motivarea scrisă a excepției. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și ale art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, texte care au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013:"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi (...) se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

- Art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora."

16. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 11 - Dreptul intern și dreptul internațional, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 20 alin. (1) referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor constituționale privind drepturile și libertățile cetățenești în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 124 - Înfăptuirea justiției. De asemenea se afirmă încălcarea art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, a art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție, precum și a art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că, în vederea exercitării atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, și anume soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează, la art. 29, condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menționat impune condiția admisibilității constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepția, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluționarea cauzei și dispozițiile de lege ce fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

18. Curtea constată că, în speța de față, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în 18 noiembrie 2009 decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 206.000 lei. Beneficiarele s-au adresat ulterior, conform Legii nr. 247/2005, Autorității pentru Restituirea Proprietăților pentru ca, urmare a opțiunii lor, să fie emis titlul de plată pentru suma de 68.700 lei (actualizat cu indicele inflației, sumă ce se scade din totalul de 206.100 lei), cerere refuzată de autoritate prin invocarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010. La data de 14 decembrie 2012 reclamantele au introdus cerere de chemare în judecată a autorității menționate, iar în data de 30 octombrie 2013, Tribunalul Brașov, prin sentință civilă, a admis cererea și a obligat pârâta să emită titlul de plată și să achite reclamantelor suma respectivă. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs împotriva acestei sentinței civile, recurs în cadrul căruia instanța de judecată, pe de o parte, cât și una dintre reclamante, pe de altă parte, a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate. Cauza pendinte vizează stabilirea obligației autorității pârâte de a emite titlul de plată, și nu a titlului de despăgubiri. De altfel, în cursul judecării recursului, potrivit actelor anexate la dosar, autoritatea în cauză a emis, pe numele celorlalte două reclamante, un titlu de plată.

19. În continuare, analizând dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", Curtea constată că acestea cuprind două ipoteze: 1) fie sumele de bani sunt stabilite în cadrul procedurii administrative, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (dosar aprobat) reprezentând titlul de despăgubire, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013; 2) fie sumele de bani sunt stabilite în procedura judiciară, prin hotărârea judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a legii. Pentru cele două situații, dispoziția normei este comună, și anume plata sumelor de bani stabilite în una din cele două variante se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

20. Raportând circumstanțele litigiului în care a fost invocată excepția la conținutul normativ al art. 41 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că prezenta cauză se încadrează în prima ipoteză a textului legal criticat, respectiv în situația existenței unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezentând titlul de despăgubire în care se precizează suma de bani acordată ca despăgubire pentru imobilul preluat în mod abuziv. Prin urmare, Curtea, constatând că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, va examina constituționalitatea dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și ale alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, față de criticile formulate. Acestea se referă, în esență, la nerespectarea principiilor neretroactivității și al nediscriminării, a dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și a dreptului de proprietate privată, autoarea excepției apreciind că decizia reprezentând titlul de despăgubire, emisă de autoritatea competentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, trebuia pusă în executare potrivit legislației sub imperiul căreia a fost emisă.

21. Critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză au fost recent examinate de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 566 din 16 octombrie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării deciziei de față. Respingând excepția, Curtea a reținut, în esență, că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispozițiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în conformitate cu graficul de eșalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Așadar, având în vedere acest din urmă aspect, Curtea a reținut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs de constituire, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Față de criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea principiului egalității și crearea unei stări discriminatorii, Curtea a arătat că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente în privința modalității de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Stabilind că titlurile de plată emise pentru sume de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii noi se vor executa în natură, prin plata unor tranșe anuale egale, iar nu prin modalitatea compensării prin puncte instituită de legea nouă, reglementarea legală criticată este în deplină concordanță cu principiul constituțional al egalității în fața legii.

22. Prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014^**), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva încălcării art. 44 din Constituție, privind dreptul de proprietate. Cu acel prilej, Curtea a reiterat jurisprudența sa (de pildă, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010), prin care a reținut că executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligații, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menționat că, prin această modalitate de executare a creanței, statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile necesității plății unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în același sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

23. Curtea constată că, pentru argumentele mai sus arătate, care, pentru identitate de rațiuni, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție. Stabilirea condițiilor, termenelor și modalităților concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparație intră în sfera marjei de apreciere pe care statele membre ale Convenției o au la dispoziție, acestea putând lua în considerare posibilitățile financiare ale bugetului de stat într-un anumit context socio-politic, atât timp cât prin aceasta nu sunt afectate drepturile vizate, în substanța lor. Or, reglementarea unui termen de 5 ani este, în lumina jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții de la Strasbourg, rezonabil, având în vedere necesitatea menținerii unui just echilibru între interesul general constând în stabilitatea bugetară a statului și interesul individual.

24. Pentru toate argumentele mai sus expuse, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

25. În ceea ce privește dispozițiile art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, de asemenea criticate, Curtea reține că, în opinia autoarei excepției, sumele de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi asimilate "altor sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015", la care face referire art. XV alin. (1) teza a doua din ordonanța de urgență amintită, în sensul că plata respectivelor sume "se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora". Or, Curtea constată că autoarea excepției interpretează în mod eronat textul legal criticat, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, singura referire la Legea nr. 165/2013 din cuprinsul acestei ordonanțe vizând fondurile necesare unităților administrativ-teritoriale pentru urgentarea activității de inventariere a terenurilor - art. XIX alin. (1) și (4). Legea nr. 165/2013, și nu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, reprezintă actul normativ cu caracter special care reglementează modalitatea de executare a plății sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubire, ca modalitate de finalizare a procesului de restituire prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. În consecință, dispozițiile art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 nu au incidență pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate referitoare la acest text legal, urmând ca, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceasta să fie respinsă ca inadmisibilă.