Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 725 alin. 3 din C. pr. civ. şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 - unele măsuri pt. accelerarea soluţionării proceselor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Maria Șutaru (Gheorghe) în Dosarul nr. 15.491/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.499D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că o cale de atac este o calitate imanentă a hotărârii, dată de momentul pronunțării acesteia și nu de data introducerii acțiunii în instanță.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15.491/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost invocată de Maria Șutaru (Gheorghe) într-un dosar având ca obiect soluționarea unui recurs formulat într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât se ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile. Astfel, raportat la situația concretă din dosar, dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca unui proces început în data de 25 martie 2010, sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma de la data începerii procesului ce prevedea - prin raportare la dispozițiile art. 3 pct. 2 din Codul de procedură civilă - ca împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal calea de atac este apelul, să se pronunțe o hotărâre supusă dispozițiilor modificate ulterior ale Legii nr. 221/2009 prin Legea nr. 202/2010 ce prevede că singura cale de atac este recursul.

Dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii noi într-un proces început sub imperiul legii vechi să nu fie supuse căilor de atac prevăzute de legea veche, sub care s-a inițiat procesul, ci de legea nouă, ceea ce duce la situația ca o acțiune supusă la două căi de atac (apel și, implicit, recurs) la momentul înregistrării acțiunii să fie supusă doar unei singure căi de atac (recursul) datorită eliminării căii de atac a apelului de către legea nouă.

De asemenea, dispozițiile legale criticate sunt discriminatorii între persoanele care au obținut o hotărâre înainte de data de 26 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a modificărilor Legii nr. 221/2009 aduse prin Legea nr. 202/2010, și persoanele care au introdus o cerere sub imperiul legii vechi, fără ca această cerere să fie judecată până la data intrării în vigoare a modificărilor.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, menționând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, arată că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situații particulare, fără ca o atare soluție să fie calificată ca neconstituțională. Mai mult decât atât, în această materie, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi și la hotărâri anterior pronunțate, care altfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenței unei căi de atac prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunțării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv și, deci, neconstituțional.

Pentru evitarea acestei consecințe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluția supraviețuirii legii vechi, care, deși abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează să fie exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul ei, soluție pe care Constituția nu o interzice.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile dispozițiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziții ce au următoarea redactare:

- Art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă:"Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.“;

- Art. XXVI din Legea nr. 202/2010:"Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele prin prezenta lege, precum și ale art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, precum și în art. 16 privind principiul egalității în fața legii. De asemenea, se mai invocă încălcarea art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 20 privind egalitatea și art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor criticate din Codul de procedură civilă, pe baza unor critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005, Curtea a statuat că egalitatea de tratament în fața legii presupune egalitatea de situații, diferențele pe acest plan antrenând în mod necesar diferențe pe planul regimului juridic. Totodată, trebuie subliniat că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situații particulare, așa cum a procedat și în prezenta cauză, fără ca o atare soluție să poată fi calificată ca neconstituțională.

Mai mult decât atât, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi și la hotărâri anterior pronunțate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenței unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunțării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv și, deci, neconstituțional.

Pentru evitarea acestei consecințe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluția supraviețuirii legii vechi, care, deși abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul ei, soluție pe care Constituția nu o prohibește.

Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea constată că, în realitate, acestea urmează soluția dată de prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele arătate mai sus fiindu-le aplicabile în mod corespunzător.

Având în vedere și dispozițiile art. 725 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că persoanele care au formulat cereri în vederea acordării unor despăgubiri potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2009 și ale căror dosare nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor beneficia de doar două niveluri de jurisdicție în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecință, textul criticat nu este de natură a contraveni principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat la art. 4 și art. 16 din Legea fundamentală, sau celui al accesului liber la justiție și al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituție (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.253 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012).

Așadar, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a celorlalte dispoziții convenționale invocate.

Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile și libertățile fundamentale, rezultă că nici dispozițiile art. 1 alin. (5) nu au fost încălcate.