Decizia CCR nr. 24 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 2 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vlad Opran în Dosarul nr. 62/227/2013 al Judecătoriei Fălticeni și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 544D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la dosar partea Societatea de Vânătoare "Bucovina“ Suceava a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca nefondată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 august 2013, pronunțată în Dosarul nr. 62/227/2013, Judecătoria Fălticeni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală.

Excepție a fost ridicată de Vlad Opran într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că "lipsa de claritate a legii împiedică liberul acces la justiție. Dreptul de acces la o instanță, așa cum a fost analizat, interpretat și explicat de nenumărate ori de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Prin urmare, acesta poate fi limitat, însă restricțiile impuse exercițiului acestui drept trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului, iar mijloacele alese trebuie să fie proporționale în raport cu scopurile urmărite prin restrângerea dreptului.

Textul criticat nu poate fi privit izolat, mai ales că în corpul normei se face trimitere la art. 277, dar și la primul alineat al art. 278¹din Codul de procedură penală, iar impactul asupra dreptului de acces liber la justiție trebuie evaluat pe ansamblul setului de norme de procedură cuprinse în art. 275, 277, 278 și 278¹. De asemenea, interpretarea topografică permite definirea termenului prevăzut de alin. 2 al art. 278¹din Codul de procedură penală ca fiind un termen special, cu caracter subsidiar, care devine aplicabil doar în ipoteza în care prim-procurorul nu soluționează plângerea în termen. Acest mod de redactare, redundant (cuvântul termen apare de trei ori, de fiecare dată cu altă semnificație) și imprecis (prin atașarea inacceptabilă la norma de procedură a unor modalități ale actului juridic - termene multiple, dintre care unul neclar, plus două condiții, dintre care una potestativă), permite aprecierea că reglementarea dreptului de acces la instanță este deficitară.

Lipsa de claritate a legii este obiectivată de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată de cel puțin 15 ori în ultimii ani să se pronunțe, pe calea recursului în interesul legii, asupra controverselor juridice iscate de dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală.“

Judecătoria Fălticeni apreciază că dispozițiile art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, instituie un acces direct la justiție pentru persoanele nemulțumite de soluția procurorului de netrimitere în judecată, asigurând, în același timp, soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

Mai mult, textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de acesta, fără a îngrădi exercițiul vreunui drept sau vreunei libertăți, fără a afecta unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) referitor la accesul liber la justiție, art. 51 alin. (4) privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) și (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și art. 132 alin. (1) privind statutul procurorilor, precum și a prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală, reținând că acestea conțin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile de lege criticate, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiție în concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susținerea că prin stabilirea termenelor în care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autoritățile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele și principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reținut, pe de o parte, că dispozițiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituționale ce consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenței termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 16.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 2 din Codul de procedura penală, reținând că "Împrejurarea că prin Decizia nr. 17/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că este obligatorie parcurgerea procedurii controlului ierarhic al soluțiilor de netrimitere în judecată, inclusiv a acelora dispuse prin rechizitoriu, nu constituie un fine de neconstituționalitate a textelor legale criticate, partea, în aplicarea art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală, urmând ca mai întâi să supună cenzurii procurorului ierarhic superior soluția contestată.

Faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficiență dreptului de acces liber la justiție, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluției de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justițiabilul nu poate cunoaște momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârșit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluționarea unei cauze penale, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa“.

În același sens sunt și Decizia nr. 411 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, Decizia nr. 363 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, precum și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că dispozițiile constituționale invocate nu au incidență în cauza de față, întrucât textul de lege criticat reglementează norme de procedură penală, iar nu aspecte vizând dreptul de petiționare, respectiv dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

De asemenea, textul de lege criticat dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.