Decizia CCR nr. 716 din 9.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Voicu Tudorică și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. din București în Dosarul nr. 2.209/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 565D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepției de neconstituționalitate. Apreciind că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă exclusiv art. 4 din Legea nr. 165/2013, arată că analiza constituționalității acestui text nu se poate disocia de alte texte normative, astfel că, în concordanță cu cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 177 din 1 aprilie 2014, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției. În subsidiar, în măsura în care Curtea nu va reține același obiect al excepției, consideră că în prezenta cauză își mențin valabilitatea argumentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, astfel că solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, și, respectiv, respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 20 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.209/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Voicu Tudorică și Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs promovat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva unei sentințe prin care aceasta a fost obligată ca, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței judecătorești și după expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, să efectueze controlul de legalitate asupra Dispoziției primarului general al municipiului București nr. 11.117/07.01.2009 și, după caz, să transmită dosarul către un evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire sau să emită decizia de restituire în natură a imobilului revendicat.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 4 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție, alin. (2) privind neîngrădirea prin lege a acestui drept și alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece acestea determină aplicarea legii noi în cadrul unui recurs, iar în acest mod justițiabilul este privat de o judecată în fond, având ca temei de drept Legea nr. 165/2013. Se mai arată că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc căile de atac în justiție împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și competența materială și teritorială a instanțelor judecătorești, în condițiile în care art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabilește în continuare competența materială și teritorială a instanței de contencios administrativ în ceea ce privește contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, menținerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, deoarece "în recurs nu se poate formula o cerere de contestare a cuantumului despăgubirilor acordate." Se mai arată că dreptul de acces la justiție s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel încât condiționarea acestuia de respectarea termenelor instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituțională.

7. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că aceste prevederi legale sunt norme de procedură, care au rolul de a asigura respectarea normelor substanțiale cuprinse în art. 16 din același act normativ. Se mai susține că, având în vedere că prevederile art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt în prezent abrogate, menținerea căii de atac în justiție, în temeiul art. 20 din același act normativ, este iluzorie, de vreme ce nu mai este recunoscut de legea nouă însuși dreptul substanțial protejat, respectiv dreptul la despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosare, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost Curtea Constituțională sesizată, îl constituie prevederile art. 4 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Analizând încheierea de sesizare și motivarea autorilor excepției, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile art. 20 din titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Textele de lege criticate prevăd următoarele:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- Art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.";

- Art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005:"(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

(2) Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea."

14. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție, alin. (2) privind neîngrădirea prin lege a acestui drept și alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece acestea determină aplicarea legii noi în cadrul unui recurs.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare. În jurisprudența sa referitoare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea Constituțională a analizat în prealabil incidența textelor de lege criticate asupra soluționării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

16. În acest sens, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect soluționarea unui recurs declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) împotriva unei sentințe judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care aceasta a fost obligată să emită, după caz, în favoarea reclamanților, fie decizia reprezentând titlul de despăgubire, fie decizia de restituire în natură a imobilului revendicat.

17. În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autoritățile competente cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34, precum și împotriva refuzului acestor instituții de a emite decizia în cadrul acelorași termene. Raportat la circumstanțele specifice litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 nu au incidență în soluționarea acestor cauze, nefiind întrunită ipoteza emiterii sau refuzului emiterii deciziei de compensare către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, după parcurgerea termenului prevăzut de art. 34. De altfel, această ipoteză nici nu putea fi realizată, din moment ce acțiunile de chemare în judecată au fost promovate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, adică sub imperiul Legii nr. 247/2005, care nu prevedea în sarcina autorității competente niciun termen de soluționare a cererilor de despăgubire. În consecință, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, această excepție urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

18. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Curtea, analizând o excepție de neconstituționalitate identică sub aspectul obiectului și al motivării, a arătat, prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, că Legea nr. 247/2005 nu reglementa un termen înăuntrul căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel că, în lipsa oricărui răspuns cu privire la emiterea unei astfel de decizii, persoanele îndreptățite la restituire au promovat, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, acțiuni în instanță pentru obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia menționată, acțiuni nesoluționate la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ care a instituit o nouă procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legislației reparatorii anterioare. Soluționarea acestei situații tranzitorii a fost realizată de către instanțele judecătorești prin recurgerea la aplicarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se stabilește un termen de 60 de luni, respectiv de 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. însă, în legătură cu acest text de lege, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Așadar, pronunțând această decizie, Curtea a admis implicit că instanțele de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ ce are ca obiect soluționarea cererii privind obligarea autorității administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, vor soluționa pe fond aceste acțiuni, procedând, dacă este cazul, la obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. În consecință, cauzele aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, vor fi soluționate în temeiul art. 19 și al art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005.

19. O altă concluzie reflectată în Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014 este aceea că prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, referitoare la obligația instanței judecătorești de a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, în cazul în care se exercită calea de atac prevăzută de alin. (1) și (2) ale art. 35, și de a dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, nu sunt aplicabile în cadrul soluționării acestor tipuri de cauze, respectiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Instanța de contencios administrativ învestită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 247/2005, cu soluționarea cererii privind obligarea autorității administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005, va soluționa pe fond această acțiune și va obliga, după caz, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de despăgubire prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. Prin urmare, Curtea a reținut că, prin prisma celor statuate mai sus, susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate referitoare la ineficiența normativă a dispozițiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, în contextul existenței, în opinia acestora, a unei căi de atac cu aceeași finalitate juridică, reprezentată de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, sunt neîntemeiate.

20. Curtea constată că, pentru identitate de rațiune, argumentele la care s-a făcut referire, reținute prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, își păstrează valabilitatea și în cauza de față. În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.