Decizia CCR nr. 780 din 18.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, excepție invocată, din oficiu, în Dosarul nr. 22.692/271 /2013/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 562 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 344 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală și de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea acestei dispoziții legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 63/CC/2014 din 30 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 22.692/271/2013/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, excepție invocată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect constatarea vinovăției inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de stabilire cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aflate în proprietatea unui consiliu local, care au făcut obiectul unor tranzacții civile de schimb imobiliar, prevăzută la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că inculpatul și partea responsabilă civilmente formează un singur grup procesual și că împotriva lor se formulează acuzații, fiindu-le solicitată repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, spre deosebire de partea vătămată și partea civilă care, alături de Ministerul Public, urmăresc tragerea la răspundere penală și/sau civilă a primilor doi. Se observă că, potrivit dispozițiilor art. 81, 83, 85 și 87 coroborate cu cele ale art. 364, 365 și 366 din Codul de procedură penală, inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente au aceleași drepturi procesuale, cu excepția unor drepturi suplimentare, care aparțin inculpatului și derivă din calitatea de acuzat a acestuia. Se subliniază faptul că partea responsabilă civilmente urmărește înlăturarea condițiilor care ar atrage răspunderea sa față de partea civilă, invocând fie lipsa unor elemente constitutive care ar determina răspunderea solidară alături de inculpat, fie neîntrunirea condițiilor răspunderii delictuale a inculpatului față de partea civilă. Astfel, aceasta are tot interesul de a cunoaște întregul dosar, pentru a putea invoca apărări proprii sau comune cu inculpatul, apărări care pot viza inclusiv latura penală a cauzei, întrucât, dacă nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii penale a inculpatului, nu ar putea fi angajată nici răspunderea sa civilă.

6. Se susține că, chiar dacă obiectul camerei preliminare este restrictiv și vizează aspectele prevăzute la art. 342 din Codul de procedură penală, nu există niciun argument pertinent și echitabil pentru care partea responsabilă civilmente, care este obligată alături de inculpat să răspundă de pagubele produse prin infracțiune, să nu cunoască conținutul rechizitoriului și să nu poată formula cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, din moment ce aceasta are tot interesul de a împiedica începerea judecății și de a se pronunța una dintre soluțiile prevăzute la art. 346 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală.

7. Se apreciază că restrângerea exercitării acestui drept părții responsabile civilmente nu poate fi argumentată rațional, câtă vreme aceasta nu mai poate invoca nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, deși ar avea un interes legitim în acest sens. Mai mult, se arată că, în fața instanței de judecată, partea responsabilă civilmente ar putea constata că probele propuse și administrate în faza de urmărire penală, în favoarea sa, au fost excluse la solicitarea inculpatului, fără ca ea să mai aibă posibilitatea legală de a le salva ori valorifica în vreun fel.

8. Se susține, așadar, că odată ce legiuitorul a creat o cale specială de atac împotriva anumitor acte întocmite de către organele de urmărire penală, privind legalitatea probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, aceasta trebuie asigurată tuturor părților procesuale, în caz contrar, fiind încălcat principiul accesului liber la justiției, dar și cel al echității. Se concluzionează că în faza camerei preliminare se discută legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care ar fi absurd ca partea responsabilă civilmente, partea vătămată și partea civilă să poată invoca în cursul judecății doar critici vizând netemeinicia acestora și să rămână lipsite de dreptul de a invoca nelegalitatea lor.

9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în măsura în care copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia nu se comunică și părții responsabile civilmente.

11. Se arată că, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, conform legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, iar, potrivit art. 21 alin. (4) din același cod, în ceea ce privește acțiunea civilă, partea responsabilă civilmente are toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Se subliniază faptul că soluția instanței penale cu privire la acțiunea civilă îndreptată împotriva părții responsabile civilmente vizează angajarea răspunderii civile a acesteia în sensul reparării de către persoana responsabilă civilmente a prejudiciului suferit de persoana vătămată, care s-a constituit parte civilă. Se susține că această manieră de reglementare are ca scop, pe de o parte, protejarea persoanei care a suferit un prejudiciu în urma comiterii unei infracțiuni de eventuala insolvabilitate a autorului prejudiciului, iar, pe de altă parte, buna administrare a justiției, actele de procedură efectuate fiind opozabile tuturor persoanelor chemate să suporte consecințele civile ale săvârșirii unei infracțiuni.

12. Pentru aceste motive, se arată că partea responsabilă civilmente are dreptul la comunicarea rechizitoriului sau măcar a extrasului din rechizitoriu care se referă la partea civilă a cauzei. Se susține că o astfel de comunicare este absolut necesară, având în vedere faptul că, în faza camerei preliminare, partea responsabilă civilmente poate formula apărări în ceea ce privește competența și legalitatea sesizării instanței și cu privire ia verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(2) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare."

16. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) cu privire la accesul liber la justiție, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, potrivit acestora, copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Potrivit aceleiași norme, inculpatului і se aduce, totodată, la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanței de judecată, acesta limitându-se la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, potrivit art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Întrucât prin rechizitoriu se formulează o acuzație în materie penală, acesta se comunică persoanei astfel acuzate.

18. Curtea reține că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 345 alin. (1) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât soluția legislativă prevăzută de acestea, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părții civile și a părții responsabile civilmente în procedura desfășurată în camera de consiliu, în fața judecătorului de cameră preliminară. În acest sens, Curtea a reținut că, din perspectiva exigențelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părților posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară și fără participarea părților atât timp cât acestea au fost legal citate.

19. Tot prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reținut că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă și partea responsabilă civilmente sunt părți în procesul penal. În ceea ce privește partea responsabilă civilmente, Curtea a constatat că, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces. S-a arătat că, deși nu se identifică, din reglementarea obligațiilor care îi incumbă părții responsabile civilmente reiese că aceasta, împreună cu inculpatul, formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condițiilor care ar atrage răspunderea sa civilă.

20. Mai mult decât atât, Curtea a reținut că, potrivit art. 85 alin. (1) și art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât și partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din același cod, dintre care Curtea reține dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei și de a consulta dosarul, în condițiile legii.

21. Din această perspectivă, astfel cum a statuat și prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, Curtea a apreciat că părții civile și celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluționarea laturii penale a procesului, în condițiile în care de stabilirea existenței faptei penale și a vinovăției inculpatului judecat în cauză depinde și soluționarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu același prilej, Curtea a reținut că partea civilă, partea civilmente responsabilă și inculpatul au aceeași calitate, de părți, și, prin urmare, se află în aceeași situație.

22. Curtea a observat, de asemenea, ca fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie respectate de legiuitor și atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu țin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv și în ceea ce privește procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialității, atât părții civile, cât și părții civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleași drepturi ca și inculpatului.

23. Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că, odată citate, partea civilă și partea responsabilă civilmente iau cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, de toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

24. Așa fiind, Curtea constată că împrejurarea potrivit căreia numai inculpatului і se comunică o copie certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia nu echivalează cu afectarea dreptului la un proces echitabil ori cu înfrângerea egalității cetățenilor în fața legii, deoarece este firesc ca actul de inculpare să fie comunicat doar persoanei vizate. De altfel, art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenție obligă statele să respecte dreptul oricărui acuzat, indiferent că este privat sau nu de libertate și să informeze în cel mai scurt timp asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

25. În ceea ce privește dispozițiile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea prevăd desemnarea de către judecătorul de cameră preliminară a unui apărător din oficiu, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie, și stabilirea, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, a unui termen în care apărătorul desemnat să poată formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen ce nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Practic, prevederile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă o consecință a dispozițiilor art. 90 din Partea Generală a aceluiași cod, ce reglementează cazurile în care asistența juridică este obligatorie, respectiv: a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Astfel, textul criticat nu privește comunicarea actelor de procedură sau a actelor din cuprinsul dosarului de urmărire penală părților în vederea exercitării unor drepturi procesuale.

26. Pentru considerentele anterior arătate, Curtea constată că prevederile art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

27. În ceea ce privește art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că acestea sunt neconstituționale. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și au putere numai pentru viitor. Conform prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". În prezenta cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată prin încheierea penală nr. 63/CC/2014 din 30 mai 2014, dată anterioară publicării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României. Pentru aceste considerente, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.