HOTĂRÂRE nr. 5./2014 - aprobarea opiniei privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Economice şi Monetare COM (2013) 690
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR
HOTĂRÂRENr. 5./2014
privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Economice și Monetare COM (2013) 690
Monitorul Oficial nr. 122 din 19.02.2014
În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 40 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 11/2011 privind procedura de lucru și mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naționale,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic.
Luând în considerare Proiectul de opinie nr. 4c-19/51 adoptat de Comisia pentru afaceri europene, în ședința din 12 februarie 2014,
1. Camera Deputaților ia act de faptul că prezenta comunicare completează dezbaterea privind aprofundarea Uniunii Economice și Monetare (UEM) și urmează planului Comisiei privind o UEM profundă și autentică, publicat în noiembrie 2012, unde sunt prevăzute coordonarea și supravegherea politicilor de ocupare și sociale ce ar trebui să fie consolidate în cadrul UEM.
2. Camera Deputaților ia act și subscrie ideii degajate din foaia de parcurs pentru finalizarea UEM generată la Consiliul European din 13-14 decembrie 2012, prin care procesul de finalizare a UEM se va baza pe cadrul instituțional și juridic al UE. Procesul va fi deschis și transparent față de statele membre care nu folosesc moneda unică. Pe parcursul întregului proces, integritatea pieței unice va fi respectată pe deplin, inclusiv în cadrul diferitelor propuneri legislative care vor fi făcute.
3. Camera Deputaților ia act de faptul că, în luna iunie 2013, șefii de stat și de guvern au agreat trei elemente pentru întărirea dimensiunii sociale a UEM:
- o mai bună monitorizare a situației sociale și a celei de pe piața muncii în cadrul UEM, în special prin intermediul indicatorilor sociali și al celor privind ocuparea în cadrul semestrului european;
- o mai bună coordonare a politicilor sociale și de ocupare, cu respectarea competențelor naționale;
- rolul-cheie al partenerilor sociali și al dialogului social, inclusiv la nivel național.
4. Camera Deputaților ia act de faptul că pentru a îmbunătăți guvernanța economică în cadrul UEM, menținând în același timp structura și obiectivele sistemului de guvernanță economică pentru UE în ansamblu, comunicarea propune:
- dezvoltarea unui tablou de bord cu indicatori-cheie sociali și de ocupare pentru a urmări aspectele relevante pentru buna funcționare a întregului UEM;
- extinderea numărului de indicatori care stau la baza raportului anual privind mecanismul de alertă (AMR) pentru a reflecta mai bine implicațiile sociale ale dezechilibrelor macroeconomice; aceștia ar putea include: rata de participare, rata șomajului de lungă durată, rata șomajului în rândul tinerilor și rata riscului de sărăcie și excluziune socială;
- includerea unei secțiuni referitoare la ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale din statele membre în revizuirile ce urmează exercițiului AMR;
- consolidarea coordonării ocupării forței de muncă și a politicilor sociale în cadrul semestrului european prin promovarea celor mai bune practici din statele membre.
5. Camera Deputaților ia act și susține Comisia Europeană în privința tabloului de bord care trebuie să cuprindă 5 indicatori- cheie sociali și de ocupare, după cum urmează:
- rata șomajului;
- rata tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET);
- schimbarea în venitul disponibil brut real al gospodăriilor;
- rata riscului de sărăcie 18-64 (%) (+ valoarea indicativă de prag);
- inegalitatea (raport S80/S20).
Tabloul de bord este un instrument analitic pentru a evidenția eventuale divergențe față de tendințele istorice sau față de media UEM. Propunerea pentru tabloul de bord ar trebui să poată fi inclusă în semestrul european 2014.
6. Camera Deputaților ia act de faptul că, pentru dezvoltarea unei adevărate dimensiuni sociale, bugetul Uniunii Europene trebuie fructificat pe deplin. Fondurile europene structurale și de investiții vor continua să sprijine punerea în aplicare a reformelor necesare și modernizarea politicilor sociale în statele membre. Fondul social european va continua să joace un rol foarte important în special în pregătirea acordurilor de parteneriat și a programelor operaționale în statele membre.
7. Camera Deputaților ia act și susține că politicile economice trebuie să fie orientate pe deplin către promovarea unei creșteri economice puternice, durabile și favorabile incluziunii, către asigurarea disciplinei bugetare, către consolidarea competitivității și stimularea ocupării forței de muncă, în special a ocupării forței de muncă în rândul tinerilor, pentru ca Europa să rămână o economie socială de piață extrem de competitivă și pentru menținerea modelului social european.
8. Camera Deputaților ia act de faptul că dialogul social la nivelul UE joacă un rol esențial în promovarea economiei sociale de piață, aducând beneficii angajatorilor, lucrătorilor, economiei și societății în ansamblu. La nivelul UE, partenerii sociali participă de două ori pe an la un dialog macroeconomic și desfășoară, cu aceeași regularitate, schimburi de opinii la cel mai înalt nivel politic în cadrul reuniunii sociale tripartite la nivel înalt. Atât dialogul macroeconomic, cât și reuniunea socială tripartită reprezintă oportunități importante de a implica partenerii sociali în semestrul european.
9. Camera Deputaților consideră că structura actuală a desfășurării dialogurilor tematice în cadrul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) și al Comitetului pentru protecție socială (SPC) ar trebui să fie dezvoltată și raționalizată. Procesul de consultare ar putea fi completat prin reuniuni ad-hoc sau prin metode de lucru care să permită o mai bună implicare a partenerilor sociali în discuțiile privind problemele politice relevante, ținând seama de responsabilitatea lor specifică și de natura potențial sensibilă a problemelor pentru partenerii sociali.
10. Camera Deputaților achiesează la poziția Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin care România susține utilizarea unui tablou de bord al indicatorilor sociali și de ocupare a forței de muncă în cadrul raportului comun privind ocuparea forței de muncă, formulând însă următoarele observații:
- considerăm că indicatorii sunt, în principiu, un bun exercițiu de monitorizare a progreselor înregistrate de statele membre în zonele critice; cu toate acestea unele dintre ele ar putea fi uneori dificil de monitorizat mai ales pentru noile state membre, în cazul în care capacitatea lor administrativă este în proces de consolidare (orice instrument de monitorizare nou-introdus presupune costuri administrative), mai mult decât atât, pentru noile state membre, inclusiv pentru România, tendințele istorice nu sunt deosebit de relevante și, prin urmare, monitorizarea performanței pe această bază poate fi înșelătoare;
- performanța măsurată față de media UEM înseamnă a compara țări care cu siguranță se află pe tendințe convergente din punct de vedere economic pe măsură ce integrarea se adâncește, dar care, istoric, au înregistrat în anumite momente tendințe puternic divergente; combinând în mod corespunzător criteriul tendinței istorice și media UEM ca repere de evaluare a performanței, precum și ținând cont de implementarea ulterioară a măsurilor și acțiunilor, inclusiv a celor corective, în timp ce ar putea fi utilă în principiu și aplicabilă pentru țările de bază ale UEM, ar putea induce - în faza de început cel puțin, mai multe efecte nedorite pentru noile state membre, inclusiv pentru România.
11. Camera Deputaților apreciază că, pentru România, consolidarea dimensiunii sociale în cadrul UEM este la fel de importantă ca și pentru statele din zona euro, trebuind să fie luată în considerare în stabilirea politicilor economice. Din perspectiva României, dimensiunea socială a UEM poate fi consolidată printr-o coordonare mai bună și o monitorizare a politicilor și a evoluțiilor în domeniul social și al ocupării forței de muncă în cadrul semestrului european. Este necesar însă să se evite crearea unei sarcini administrative suplimentare pentru statele membre în ceea ce privește monitorizarea și procedurile de raportare.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 18 februarie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Valeriu-Ștefan Zgonea
← HOTĂRÂRE nr. 3/2014 - vacantarea unui loc de deputat | Ordinul MEN nr. 3045/2014 - aprobarea Centralizatorului -... → |
---|