Decizia CCR nr. 671 din 13.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 7 alin. 1 şi 4 şi art. 16 din Legea nr. 85/1992 - vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. 1 și 4 și art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, excepție ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj" - S.A. din București în Dosarul nr. 7.516/197/2010 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 137D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate și de menținere a jurisprudenței Curții în materie, neexistând elemente noi care să determine reconsiderarea acesteia. În acest sens menționează deciziile nr. 61 din 11 februarie 2014 și nr. 246 din 29 aprilie 2014, prin aceasta din urmă Curtea respingând ca neîntemeiată o excepție ridicată de același autor, cu aceeași motivare. Mai poate fi reținută în cauză și Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent să judece recursurile în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.516/197/2010, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 și 4 și art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care autorului excepției a fost obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu unul dintre chiriașii imobilului, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că este o societate comercială cu capital integral privat care a luat ființă în anul 2000 și a achiziționat un imobil, bloc de locuințe, construit înainte de anul 1989, aflat în circuitul civil și achiziționat în scopul efectuării actelor de comerț și obținerii de profit din activitatea de închiriere. Prin urmare, acesta nu se află în ipotezele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 70 din 27 februarie 2001 de a fi "societate comercială cu capital integral de stat" ori în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 18 februarie 2013 de a fi "societate comercială cu capital integral privat devenită proprietar prin privatizare". Prin textele de lege criticate se reglementează cu privire la prețul de vânzare al locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, preț considerat de autorul excepției derizoriu. Pornind de la aceste premise, autorul arată că obligațiile stabilite în sarcina sa prin textele de lege criticate aduc atingere art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se mai susține că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nu în toate cazurile există o despăgubire justă la valoarea de piață, ci una apropiată, conformă marjei de apreciere acordată statelor. Aceasta nu înseamnă însă că indemnizația acordată pentru lipsirea de proprietate trebuie să fie infimă, astfel încât protecția acestui drept să fie una iluzorie și ineficace. Prevederea legală criticată încalcă principiul securității raporturilor juridice, deoarece nu reglementează criterii clare în ceea ce privește numărul locuințelor care poate fi achiziționat în acest fel de către un chiriaș. Mai mult, vânzarea locuințelor în cauză, în condițiile instituite prin textul de lege criticat, afectează în mod negativ activitatea economică desfășurată de societatea comercială, ceea ce este de natură să contravină principiului constituțional al libertății economice.

6. Tribunalul Brașov - Secția I civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 7 alin. 1 și 4 și art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Art. 7 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/1992 are următorul cuprins: "Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi. (...)

Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992."

11. Art. 16 din Legea nr. 85/1995 a fost modificat prin art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011, în prezent având următorul cuprins: "Valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii. "

12. Potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 244/2011:"Locuințele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare. "

13. În prezenta cauză, cererea de chemare în judecată privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinația de locuință, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, a fost introdusă în anul 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 244/2011 astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 85/1992 în forma inițială, care au următorul conținut: "Anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990 se completează cu prețurile de vânzare ale locuințelor cu confort redus, prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta lege."

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul de drept și respectarea supremației Constituției și a legilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, precum și prevederilor art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate consacră o normă de justiție socială, întrucât dau posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003).

16. Curtea reține că obligația de vânzare către chiriași, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului (locuința construită din fondurile unității economice sau bugetare), iar nu o obligație in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială în al cărui patrimoniu a intrat locuința respectivă. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013, referitoare la soluționarea unui recurs în interesul legii, statuând că nu pot fi reținute ca impedimente la vânzare nici schimbarea structurii capitalului social al fostelor unități economice sau bugetare de stat din ale căror fonduri s-au construit locuințele respective anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nici obiectul de activitate al societăților comerciale astfel constituite.

17. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea observă că posibilitatea acordată fiecărui chiriaș al unei asemenea locuințe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, limitare care este conformă dispozițiilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având în vedere că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, textul convențional amintit nu garantează în toate situațiile o compensație integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiție socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piață a bunului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54). De asemenea, statele-părți la Convenție dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește măsurile generale de strategie economică sau socială (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 15 octombrie 2013, pronunțate în cauzele Natale și alții împotriva Italiei și Casacchia și alții împotriva Italiei, paragrafele 47 și, respectiv, 56.) Astfel, opțiunea legiuitorului de a reglementa vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, către chiriași, prin norme cu caracter social, obligație legală ce subzistă și în cazul privatizării unităților economice din ale căror fonduri a fost construită locuința ce face obiectul vânzării, răspunde exigențelor convenționale, precum și celor instituite prin jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 246 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 4 iulie 2014). Mai mult, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, anterior citată, soluția legislativă criticată, ce privește obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său, respectă imperativele statuate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv este prevăzută prin lege și urmărește un scop legitim, constând în oferirea posibilității chiriașilor de a cumpăra locuințele, în considerarea contribuției lor la edificarea acestora, precum și a stării materiale a acestora.

18. Principiul libertății economice, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Din această perspectivă nu poate fi reținută nici încălcarea acestui principiu.

19. În motivarea excepției de neconstituționalitate se mai susține că prevederea legală criticată încalcă principiul securității raporturilor juridice, deoarece nu reglementează criterii clare în ceea ce privește numărul locuințelor care poate fi achiziționat în acest fel de către un chiriaș. Curtea observă că aceste susțineri nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci se referă la aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea textelor de lege incidente situației juridice deduse controlului instanței de judecată învestite cu soluționarea unei cereri privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinația de locuință, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, instanța de judecată are deplina competență să aprecieze, în concret, în ce măsură persoana care solicită cumpărarea acestor locuințe poate beneficia de prevederile actului normativ criticat.