Decizia ICCJ - RIL nr. 13 din 12.11.2012

Dosar nr. 14/2012

Livia Doina Stanciu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale

Constantin Brânzan - judecător la Secția a II-a civilă - judecător-raportor

Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă

Elena Cârcei - judecător la Secția a II-a civilă

Adriana Chioseaua - judecător la Secția a II-a civilă

Mariana Cârstocea - judecător la Secția a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secția a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă

Aurelia Motea - judecător la Secția a II-a civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secția a II-a civilă

Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă

Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secția I civilă

Nina Ecaterina Grigoraș - judecător la Secția I civilă

Viorica Lungeanu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 14/2012 este legal constituit conform dispozițiilor art. 330⁶alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, și ale art. 27²alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința completului este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a desemnat un reprezentat pentru susținerea recursului în interesul legii, însă acesta nu a fost prezent.

La ședința de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27³din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că încheierile prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) sunt supuse căii de atac a recursului.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător dr. Livia Doina Stariciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă“.

2. Examenul jurisprudențial

În urma verificărilor jurisprudenței s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, instanțele statuând diferit în privința căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit cambie, bilet la ordin și cec.

3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

3.1. Unele instanțe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menționate pot fi atacate cu recurs.

În motivarea acestei soluții s-a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de învestire pronunțată de judecătorie nu este supusă apelului, iar, conform art. 106 din același act normativ, aceleași norme sunt aplicabile și biletului la ordin.

S-a arătat că normele anterior menționate sunt derogatorii de la dreptul comun, cu referire la dispozițiile art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate față de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.

Relativ la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conținute în art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit dispozițiilor art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.

În considerarea caracterului unitar al procedurii execuționale cambiale, aceste instanțe au apreciat că încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conținute de art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

3.2. Alte instanțe au statuat că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestora este inadmisibil, în lipsa unei prevederi normative exprese.

4. Opinia procurorului general

Exprimându-și punctul de vedere, procurorul general a apreciat că primul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera și spiritul legii și, în consecință, încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menționate pot fi atacate cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 374 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 459/2006: "Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.“

De asemenea, prin art. 1 pct. 16 din Legea nr. 459/2006 s-a introdus în codul de procedură civilă și art. 374¹, care prevede că: "Înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie.“

Prin Decizia în interesul legii nr. 4 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispozițiile art. 374¹din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Considerentele formulate pe calea deciziei precedente și principiile directoare ce se desprind din aceasta se regăsesc mutatis mutandis și în problema de drept privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și cecului.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, cambia are valoare de titlu executor pentru capital și accesorii, se învestește cu formulă executorie, iar încheierea de învestire nu este supusă apelului.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

Totodată, aceeași reglementare se regăsește și în privința cecului, fiind conținută de art. 53 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 8 și 9 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1993.

S-a constatat astfel că dispozițiile cuprinse în art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, integrându-se unei proceduri execuționale cambiale lato sensu, privită ca un tot unitar, au un caracter special, derogator de la normele de drept comun conținute în art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "încheierea prin care președintele instanței admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac“.

Conflictul dintre legea specială anterioară și legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală - specialia generalibus derogant -, iar o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară.

Or, normele tranzitorii din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care art. 373³alin. 1¹ a fost introdus în Codul de procedură civilă, nu cuprind nicio dispoziție de abrogare expresă a normelor speciale contrare, conținute în legile nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, dispozițiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se aplica cu prioritate față de dispozițiile art. 373 alin. 1¹ din Codul de procedură civilă.

5. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați

Prin Adresa nr. 1.066/25A din 25 mai 2012 Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a solicitat pronunțarea unei decizii în interesul legii în vederea soluționării problemei de drept referitoare la posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, și anume cambie, bilet la ordin și cec.

Având în vedere că instanțele din raza teritorială a Curții de Apel Galați au pronunțat soluții divergente, în sensul că unele complete au considerat că încheierea prin care se învestește cu formulă executorie un titlu de credit este fără cale de atac, iar alte complete au apreciat că această încheiere poate fi atacată cu recurs, judecătorii Secției I Civile au precizat că împărtășesc opinia potrivit căreia această încheiere nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în condițiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit în cauză, conform art. 330⁶alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluțiile identificate de examenul jurisprudențial, respectiv aceea că împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) este admisibilă calea de atac a recursului.

În motivarea acestei opinii, judecătorul raportor a reținut că pentru soluționarea problemei de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii trebuie avute în vedere mai multe dispoziții legale, din a căror analiză coroborată să se poată desluși voința legiuitorului cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei căi de atac referitoare la soluția de admitere a cererii privind învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, și anume:

1. La data intrării în vigoare, în anul 1934, a legilor nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 4 și 106 din Legea nr. 58/1934, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, dispozițiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de învestire a cambiei, biletului la ordin și cecului nu era supusă apelului, această dispoziție fiind prevăzută expres în articolele precitate ("încheierea de învestire nu este supusă apelului“).

Prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a Legii nr. 59/1934 asupra cecului, dispozițiile celor două legi referitoare la exercitarea căii de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și cecului au fost menținute, în sensul că aceste încheieri nu sunt supuse apelului (potrivit art. IV și, respectiv, art. IX).

Ordonanța Guvernului nr. 11/1993 a fost aprobată prin Legea nr. 83/1994 pentru aprobarea unor ordonanțe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 58/1993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe, precum și a contractării unor împrumuturi de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 14 octombrie 1994.

2. În sens contrar, dispozițiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă stipulează în mod expres că hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului și, în consecință, având în vedere că dispozițiile art. 255 alin. 2 precizează că și încheierile date de instanță sunt considerate hotărâri judecătorești, este evident că voința legiuitorului este în sensul stabilirii căii de atac a recursului și împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit.

S-a apreciat că această contradictorialitate este numai de formă, și nu de fond, deoarece la data adoptării și publicării Ordonanței Guvernului nr. 11/1993, precum și a Legii nr. 83/1994 erau în vigoare dispozițiile art. 299 din Codul de procedură civilă, potrivit Legii nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și, în consecință, dacă voința legiuitorului ar fi fost în sensul suprimării oricărei căi de atac, avea posibilitatea să prevadă expres acest aspect, însă din examinarea textelor precitate rezultă, fără putință de tăgadă, că, menținând dispozițiile legilor nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului îa ordin și nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993 și, respectiv, Legea nr. 83/1993, în sensul că încheierea de învestire nu este supusă apelului, legiuitorul a conferit numai posibilitatea atacării cu recurs a acestei încheieri.

Având în vedere că dispozițiile precitate ale Ordonanței Guvernului nr. 11/1993, validitate prin Legea nr. 83/1993, au fost legiferate când reglementările Codului de procedură civilă privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii erau în vigoare, este evident că legiuitorul avea posibilitatea să prevadă, în mod expres, că încheierea de învestire a unui titlu de credit nu este supusă niciunei căi de atac (apel sau recurs), însă, în lipsa unei precizări exprese în acest sens, este evident că legiuitorul a înțeles să excludă numai calea de atac a apelului, urmând ca împotriva acestei încheieri să se poată exercita calea de atac a recursului.

Un alt argument în favoarea tezei că legiuitorul își manifestă expres voința de a stabili că unele hotărâri sau încheieri sunt irevocabile, prin precizarea făcută în textele care reglementează anumite materii, este susținut de următoarele dispoziții legale, prezentate exemplificativ:

a) art. 573 din Codul de procedură civilă:"Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, președintele instanței de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților, ca executarea silită a obligațiilor prevăzute la art. 572 să se facă de îndată, fără somație.“;

b) art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă stipulează expres că cererea formulată împotriva încheierii prevăzute la art. 108⁴se soluționează prin încheiere irevocabilă;

c) art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă - încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac;

d) art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă - "Hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.“;

e) art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă "Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac.“

Astfel fiind, s-a apreciat că în situațiile în care legiuitorul a considerat necesar instituirea unui regim derogatoriu de la regula generală potrivit căreia hotărârile (inclusiv încheierile) sunt supuse unei căi de atac (apel sau recurs) a prevăzut în mod expres acest fapt, precizând că, în anumite cazuri, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac sau este irevocabilă.

Reglementările din Codul de procedură civilă în temeiul cărora încheierea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie este supusă căii de atac a recursului, cu referire la art. 299 alin. 1 coroborat cu art. 255 alin. 2, au caracterul unei norme generale, iar reglementările din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, preluate și în Ordonanța Guvernului nr. 11/1993 și, respectiv, Legea nr. 83/1993 au caracterul unei norme speciale și, potrivit principiului specialia generalibus derogant, ar trebui să se aplice cu prioritate, însă, pe de altă parte, potrivit tot unui principiu de drept, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dacă legiuitorul nu a precizat expres caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită a unui titlu de credit, ci a menționat doar că încheierea nu este supusă apelului, per a contrario rezultă, fără putință de tăgadă, că voința legiuitorului este în sensul posibilității exercitării căii de atac a recursului împotriva acestei încheieri.

În raport cu considerentele expuse, s-a concluzionat în sensul admisibilității exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit, însă pentru rigoarea, claritatea și limitarea posibilităților de interpretare a unei dispoziții legale s-a subliniat că era benefic dacă legiuitorul își exprima sintetic și precis voința, în sensul de a se fi precizat că împotriva acestor încheieri se poate exercita numai calea de atac a recursului.

7. Înalta Curte

Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi jnterpretate în mod unitar, reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării și existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a titlurilor de credit (cambie, bilet la ordin și cec). Dispozițiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că "încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului“, iar potrivit art. 106 din același act normativ, dispozițiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

În ceea ce privește cecul, aceeași reglementare este prevăzută prin dispoziția art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă stabilește că "încheierea prin care președintele instanței admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac“.

Din economia textelor legale precitate, rezultă că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, având în vedere următoarele considerente:

Art. 61 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, instituie caracterul de titlu executoriu pentru cambie, iar alin. 3 reglementează competența judecătoriei de a învesti cambia cu formula executorie. Acest din urmă alineat a format obiectul unui recurs în interesul legii soluționat de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/2009, obligatorie pentru instanțe, care a statuat că dispozițiile art. 374¹din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se învestesc cu formula executorie pentru a fi puse în executare. Dispozițiile art. 374¹din Codul de procedură civilă stabileau la acea epocă, și în prezent, că "Înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără formulă executorie“.

Prin urmare, prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, cărora prin decizia menționată li s-a reținut caracterul de normă specială în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, atunci când se impune, se completează cu norma generală din Codul de procedură civilă, care, în materia învestirii cu formula executorie este reprezentată de alin. 1 și, respectiv, alin. 1¹ al art. 373³.

Este și situația complinirii dispoziției alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, a alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, mai sus redate, cu prevederile art. 373³alin. 1 și 1¹ din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 373³alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Încheierea prin care președintele instanței respinge cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris [_] poate fi atacată cu recurs de către creditor. Termenul de recurs este de 5 zile și curge de la pronunțare, pentru creditorul prezent, și de la comunicare, pentru cel lipsă.“

Conform alin. 1¹ al art. 373³din Codul de procedură civilă "Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac“.

Așadar, dreptul comun în materie de învestire cu formulă executorie instituie o unică și exclusivă cale de atac pentru ipoteza respingerii cererii de învestire, recursul, iar, pentru exercitarea acestuia, un termen scurt, urgent, numai pentru creditor, de 5 zile de la pronunțare, respectiv de la comunicare pentru creditorul lipsă.

Încheierea prin care se admite cererea de învestire nu este supusă niciunei căi de atac, conform dreptului comun execuțional.

Ca atare, este greșit a identifica dreptul comun în dispozițiile art. 299 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, deoarece această dispoziție legală este plasată în Codul de procedură civilă în cartea a II-a "Procedura contencioasă“, titlul V "Căile extraordinare de atac“, care reglementează procedura ce se finalizează prin obținerea unei hotărâri judecătorești ce poate deveni sau nu titlu executoriu în condițiile legii, constituind drept comun pentru procedura contencioasă, în timp ce materia învestirii cu formula executorie este plasată în cartea a V-a "Despre executarea silită“, o etapă procesuală distinctă, ale cărei dispoziții se constituie în normă de drept comun în materie de executare silită, astfel cum a statuat și Decizia în interesul legii nr. 4/2009.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 299 din Codul de procedură civilă, deci sistemul căilor de atac reglementat pentru faza contencioasă a procesului civil, se caracterizează prin termene lungi și laxe, incompatibile și în contradicție cu principiile care definesc și particularizează faza executării silite, caracterizată, de principiu, prin imprimarea unei promptitudini și celerități pe care le reclamă finalitatea procedurii execuționale, în special când executarea are ca obiect titlurile de credit, pentru rațiuni ce țin de formalismul acestora, și care se reflectă în termenele scurte ale căilor de atac, dacă sunt reglementate, regula fiind lipsa acestora.

Acolo unde legiuitorul codului de procedură civilă a dorit să se aplice prevederile și regulile din cartea a II-a, a dispus expres aceasta, ca, de exemplu, prin art. 402 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă relativ la contestația la executare, astfel: "Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător“.

Cum ultima modificare a dispoziției art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, a fost făcută de Legea nr. 11/1993, iar dispozițiile art. 373³alin. 1¹ din Codul de procedură civilă au fost introduse ulterior, prin art. I pct. 67 din Legea nr. 219/2005, prevederea acesteia "Încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului“ trebuie transpusă în sistemul căilor de atac reglementat de dreptul comun în materia învestirilor cu formula executorie, cu care se completează, reprezentat de art. 373¹, iar nu de art. 299 din Codul de procedură civilă, sistem care instituie ca unică și exclusivă cale de atac recursul, dar numai pentru ipoteza respingerii cererii de învestire.

Prin urmare, apelul la care referă alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, semnificând, în acest context normativ mai sus evocat, recurs, încheierea de învestire a titlurilor de credit în speță nu este supusă recursului.

Aplicarea dispoziției art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, a dispoziției art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, în forma complinită cu norma de drept comun reprezentată de art. 373¹alin. 1¹ din Codul de procedură civilă este confirmată de noua reglementare a Codului de procedură civilă în vigoare din februarie 2013.

Astfel, caracterul de titlu executoriu al titlurilor de credit este reglementat de art. 638 alin. (1) pct. 3 din noul Cod de procedură civilă:"Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: 3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște puterea executorie“, iar art. 640 din același cod stabilește: "Cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială“.

Îndeplinirea condițiilor este verificată de instanța de executare conform art. 665 din noul Cod de procedură civilă, în termen de 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare silită, deci, în cadrul procedurii încuviințării silite, finalizată printr-o încheiere care, în caz de admitere, nu este supusă niciunei căi de atac, iar, în caz de respingere, poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

Se impune și observația că noul Cod de procedură civilă nu mai reglementează procedura învestirii cu formula executorie, renunțând la aceasta din rațiuni de celeritate a executării silite, principiu al executării silite consacrat expres de noul Cod de procedură civilă prin art. 626:"Statul este obligat să asigure, prin agenții săi, executarea în mod prompt și efectiv a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vătămați au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.“

Cum art. 10 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2012 privind Codul de procedură civilă, normă tranzitorie, stabilește că "Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formula executorie a unor hotărâri judecătorești sau a altui înscris, acestea vor fi puse în executare, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, fără a fi necesară învestirea cu formula executorie“, rezultă că efectele prezentei decizii date în interesul legii încetează începând cu luna februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, când, astfel, devine caducă și Decizia nr. 4/2009, pronunțată tot în interesul legii, în sensul necesității învestirii cu formula executorie a titlurilor executorii, bilet la ordin, cambie și cec, precum și considerentele acesteia, executorialitatea titlurilor de credit fiind reglementată prin chiar noul Cod de procedură civilă.