Decizia CCR nr. 746 din 3.11.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3,art. 4,art. 5,art. 9 şi art. 20 alin. 1 teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 - unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4,art. 5,art. 9 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de instanță, din oficiu, în dosarele nr. 4.455/292/2014 și nr. 4.424/292/2014 ale Judecătoriei Roșiorii de Vede și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 488D/2015 și nr. 489D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2015, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 3 noiembrie 2015, dată la care este pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 6 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 4.455/292/2014 și nr. 4.424/292/2014, Judecătoria Roșiori de Vede a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4,art. 5,art. 9 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de instanță din oficiu în cauze având ca obiect soluționarea acțiunilor privind pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Judecătoria Roșiori de Vede arată, în esență, că prin Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014 s-a stabilit că dispozițiile Legii nr. 17/2014 se aplică și antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, indiferent dacă au fost încheiate în formă autentică sau înscris sub semnătură privată. Or, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 și antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia duce în definitiv la desființarea dreptului de creanță al promitentului - cumpărător dobândit în mod valabil și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru aprobarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În analiza și argumentarea excepției de neconstituționalitate, raportată la prevederile art. 44 din Constituție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, prin prisma art. 20 și art. 53 din Legea fundamentală, menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la "bunuri“, "speranță legitimă“, "drept de creanță“, "ingerința în dreptul de proprietate“. În acest context, arată că, în speța de față, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preemțiune. În considerarea acestui fapt și având în vedere toate dispozițiile legale din dreptul intern, precum și jurisprudența relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare neavând posibilitatea să prevadă intervenția ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preemțiune asupra aceluiași bun, respectiv să își regleze conduita în acord cu aceste dispoziții legale. În virtutea dreptului de creanță pe care o deține acesta, poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Apreciază că, atât timp cât dreptul de proprietate este garantat, statul are atât o obligație pozitivă, în sensul creării unui cadru propice manifestării dreptului de proprietate, cât și o obligație negativă de a se abține de la anumite măsuri ce pot aduce atingere acestui drept. Or, în cauza de față, legiuitorul nu și-a respectat obligația negativă de a nu interveni printr-o dispoziție legislativă de a stabili condiții excesive care conduc la privarea dreptului de proprietate, ingerința neputând fi considerată justificată, atât timp cât legea nu prevede o "dreaptă și prealabilă despăgubire“ a promitentului-cumpărător pentru privarea de proprietate ce trebuie să o sufere în numele atingerii unui scop de utilitate publică, astfel că această privare de proprietate nu este nici proporțională cu scopul urmărit, întrucât aduce atingere substanței dreptului de proprietate al promitentului-cumpărător, golindu-l de conținut, impunându-se, totodată, și o sarcină excesivă și exorbitantă.

5. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

6. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile art. 3,art. 4,art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 sunt constituționale, iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, aceasta a devenit inadmisibilă.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 3,art. 4,art. 5,art. 9 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Curtea observă că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3,art. 4,art. 5,art. 9 și art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014, care au următorul cuprins:

- Art. 3:"(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.

(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.

(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.“;

- Art. 4:"(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.

(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.

(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.“;

- Art. 5:"(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.

(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.“;

- Art. 9:"Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“;

- Art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014:"Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor (..........) care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.“

10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, menționează prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Judecătoria Roșiori de Vede susține, în esență, că prin Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, s-a stabilit că dispozițiile Legii nr. 17/2014 se aplică și antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, indiferent dacă au fost încheiate în formă autentică sau înscris sub semnătură privată. Or, în opinia instanței, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 și antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție.

13. Curtea observă că, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituționale.

14. De altfel, Curtea, în considerentele deciziei mai sus menționate, a arătat că, în ceea ce privește antecontractul de vânzare, promisiunea de vânzare constituie o obligație de a face care dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun.

Așadar, indiferent de forma antecontractului, acesta reprezintă un drept de creanță. În acest context, s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 16 alin. (1) teza referitoare la interzicerea privilegiilor, coroborate cu cele ale art. 44 alin. (2) din Constituție, sub aspectul garantării și ocrotirii egale a proprietății, întrucât dreptul de creanță este un bun, fiind astfel aplicabile în privința acestuia pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Or, față de acestea, Curtea a reținut că această din urmă dispoziție constituțională este incidentă în cauză sub aspectul sferei sale de reglementare, ea referindu-se eo ipso la ocrotirea în mod egal, printre altele, a proprietății aparținând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat. Curtea a constatat că acordarea unei poziții privilegiate dreptului de creanță al persoanelor care au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentic contravine art. 16 alin. (1) în componenta sa referitoare la interzicerea privilegiilor raportat la art. 44 alin. (2) din Constituție, teza referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată. Așadar, Curtea nu a negat protecția constituțională de care se bucură un bun, respectiv un drept de creanță, în temeiul art. 44 din Constituție, ci, din contră, a recunoscut această protecție în mod egal atât în privința antecontractelor autentificate, cât și a celor sub semnătură privată, astfel încât toate aceste antecontracte vor continua să-și producă efectele juridice potrivit Codului civil, cu condiția ca valorificarea lor în sensul transferului dreptului de proprietate să fie supusă reglementării existente la momentul încheierii actului translativ de proprietate, așadar, după exercitarea dreptului de preempțiune prevăzut de Legea nr. 17/2014.

15. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum este formulată, Curtea constată că întreaga construcție a pretinsei neconstituționalități a prevederilor criticate are în vedere, practic, o răsturnare a soluției pronunțate prin Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, precum și a considerentelor avute în vedere la pronunțarea acesteia. Or, critica de neconstituționalitate bazată pe considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014 nu poate fi reținută, deoarece, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, perioadă în care dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, iar, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, deciziile sunt general obligatorii. În acest context, având în vedere că atât considerentele, cât și soluția pronunțată de Curtea Constituțională sunt general obligatorii, înfrângerea deciziei de admitere a Curții pe calea ridicării unei noi excepții de neconstituționalitate este inadmisibilă, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În același sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 92 din 12 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995, și Decizia nr. 1.255 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011.