Anexa 4 - HG nr. 72/2013 - aprobarea normelor metodologice pt. determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume...

Index
HG nr. 72/2013 - aprobarea normelor metodologice pt. determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume...
Anexa 1 - METODOLOGIA DE CALCUL.
Anexa 2 - FUNDAMENTAREA.
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
ANEXA Nr. 4

FUNDAMENTAREA

costului standard per elev/preșcolar, pentru coeficientul 1, pentru cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar "bunuri și servicii“

ARTICOLUL 1

Termeni și definiții

(1) Criteriul de calcul reprezintă mulțimea elementelor de aceeași natură care influențează variația cheltuielilor cu pregătirea profesională, a cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum și a cheltuielilor prevăzute la articolul bugetar "bunuri și servicii“, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la nivel național.

(2) Criteriile de calcul reprezentative sunt acele criterii de calcul considerate a influența în mod direct variația cheltuielilor cu pregătirea profesională, cu evaluarea periodică a elevilor și a cheltuielilor prevăzute la articolul bugetar "bunuri și servicii“, la nivel național.

(3) Criteriile de calcul suplimentare sunt acele criterii de calcul necesare determinării cu acuratețe sporită a costului standard per elev/preșcolar, considerate a influența în mod indirect variația cheltuielilor materiale, generând coeficienți specifici de corecție.

(4) Criteriile de calcul reprezentative sunt folosite la determinarea costului standard pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), pentru coeficientul 1.

(5) Criteriile de calcul reprezentative sunt folosite la determinarea coeficienților de corecție aferenți costului standard pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1).

ARTICOLUL 2

Criterii de calcul

Criteriile de calcul utilizate, care generează variația cheltuielilor materiale la nivel național, sunt:

a) criteriul de calcul 1: praguri numerice de elevi/preșcolari cumulat, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din România;

b) criteriul de calcul 2: tipurile de unități de învățământ preuniversitar de stat din România;

c) criteriul de calcul 3: mediul administrativ-teritorial în care este localizată unitatea de învățământ;

d) criteriul de calcul 4: zona de temperatură în care este încadrat județul unde este situată unitatea de învățământ preuniversitar de stat, conform hărții de temperaturi medii multianuale elaborate de către Administrația Națională de Meteorologie. Criteriul de calcul 4 generează coeficienți de corecție specifici prezentați în anexa nr. 5 la hotărâre.

ARTICOLUL 3

Sunt considerate trei criterii de calcul reprezentative, criteriile 1-3, și un criteriu de calcul suplimentar, respectiv criteriul 4.

ARTICOLUL 4

(1) Criteriul de calcul 1 stabilește intervalul în care se încadrează unitatea de învățământ preuniversitar de stat în funcție de numărul de elevi/preșcolari.

Criteriul de calcul 1

1-300 elevi/preșcolari

301-800 elevi/preșcolari

peste 800 elevi/preșcolari

(2) Criteriul de calcul 2 stabilește tipurile de unități de învățământ preuniversitar de stat.

Criteriul de calcul 2

Grădiniță

Școală gimnazială

Liceu tehnologic

Liceu

Colegiu

Școală postliceală

Școală profesională

(3) Criteriul de calcul 3 stabilește mediul administrativ-teritorial în care este localizată unitatea de învățământ, respectiv mediul urban și mediul rural.

(4) Criteriul de calcul 4 stabilește zona de temperatură în care este încadrat județul unde este situată unitatea de învățământ preuniversitar de stat, conform hărții temperaturilor medii multianuale elaborate de Administrația Națională de Meteorologie.

Criteriul de calcul 4

Zona 1 - Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Olt, Tulcea, Teleorman

Zona 2 - Arad, București, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Galați, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Timiș

Zona 3 - Argeș, Bihor, Buzău, Iași, Prahova, Satu Mare, Vaslui

Zona 4 - Botoșani, Cluj, Mureș, Sălaj, Vrancea

Zona 5 - Alba, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Neamț, Sibiu, Vâlcea

Zona 6 - Bistrița-Năsăud, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Suceava

ARTICOLUL 5

Coeficienții de corecție sunt determinați utilizându-se o metodologie unică de calcul pe baza criteriilor de calcul reprezentative stabilite la art. 3. Coeficienții de corecție sunt prezentați în anexa nr. 5 la hotărâre.

ARTICOLUL 6

Procedura de calcul al costului standard pentru cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar "bunuri și servicii“, pentru coeficientul 1

(1) Etapele de calcul al valorilor cheltuielii medii pentru fiecare element al criteriilor de calcul sunt următoarele:

Etapa 1: se utilizează datele privind cheltuielile prevăzute la art. 1 alin. (1), referitoare la un exercițiu bugetar finalizat.

Etapa 2: se iau în calcul cheltuielile, conform clasificației bugetare, prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. b), c) și d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Etapa 3: se utilizează succesiv criteriile de calcul 1,2,3, respectiv elementele acestora, definite la art. 4.

Etapa 4: se determină numărul unităților de învățământ atât la nivel național, cât și la nivel județean, iar în interiorul județelor în funcție de mediul unității administrativ-teritoriale, respectiv urban și rural, corespunzător fiecărui element al criteriilor de calcul reprezentative.

Etapa 5: se determină cheltuielile aferente unităților de învățământ stabilite la etapa 4, atât la nivel național, cât și la nivel județean, iar în interiorul județelor cuantificate pe mediul unității administrativ-teritoriale, respectiv urban și rural, corespunzător fiecărui element al criteriilor de calcul reprezentative.

Etapa 6: se determină numărul total de elevi/preșcolari, corespunzător numărului unităților de învățământ determinate la etapa 4, atât la nivel național, cât și la nivel județean, iar în interiorul județelor în funcție de mediul unității administrativ-teritoriale, respectiv urban și rural, corespunzător fiecărui element al criteriilor de calcul reprezentative.

Etapa 7: se determină cheltuiala medie per elev/preșcolar pentru fiecare criteriu de calcul reprezentativ, respectiv pentru fiecare element al criteriului de calcul reprezentativ utilizat.

(2) Agregarea rezultatelor obținute în vederea calculării costului standard per elev/preșcolar privind "cheltuielile materiale“ - coeficientul 1

Etapa 1: pentru fiecare criteriu de calcul, pe baza rezultatelor obținute utilizând metodologia de calcul descrisă la alin. (1), se determină media valorilor obținute la nivel național pentru fiecare element al criteriului.

Etapa 2: pentru fiecare criteriu de calcul, pe baza rezultatelor obținute utilizând metodologia de calcul descrisă la alin. (1), se determină media valorilor obținute la nivel județean pentru fiecare element al criteriului.

Etapa 3: pentru fiecare criteriu de calcul, pe baza rezultatelor obținute utilizând metodologia de calcul descrisă la alin. (1), se determină media valorilor obținute la nivel județean - mediul urban, pentru fiecare element al criteriului.

Etapa 4: pentru fiecare criteriu de calcul, pe baza rezultatelor obținute utilizând metodologia de calcul descrisă la alin. (1), se determină media valorilor obținute la nivel județean - mediul rural, pentru fiecare element al criteriului.

Etapa 5: utilizând cele 4 valori medii obținute pentru fiecare criteriu de calcul, reprezentând cheltuielile medii per elev/preșcolar, pe cele 4 paliere analizate, respectiv național, județean, județean urban și județean rural, se calculează o medie, obținând astfel câte un cost mediu per elev/preșcolar specific fiecărui criteriu.

Etapa 6: pentru a obține costul standard pentru cheltuielile prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru coeficientul 1, se realizează media dintre costurile medii specifice fiecărui criteriu.