Decizia CCR Nr. 608 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 248/2005 - regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi ale art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 - pro

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Loredana Cristina Finta în Dosarul nr. 6.845/100/2013 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 231D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.845/100/2013, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

5. Excepția a fost ridicată de Loredana Cristina Finta într-o cauză având ca obiect o acțiune în anulare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea, în esență, consideră că, prin impunerea depunerii cererii pentru eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minorii cetățeni români care nu au împlinit vârsta de 14 ani, de către ambii părinți sau a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitive și impunerea demarării unei noi proceduri judiciare în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului de obținere a pașaportului, s-a ajuns la o discriminare a minorului cu privire la care s-a dispus exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți față de minorii cu privire la care s-a dispus exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. De asemenea, susține că dispozițiile de lege criticate "nu prevăd toate situațiile obiective care se ivesc în concret și ignoră că nu primează drepturile sau interesele părinților în exercitarea autorității părintești, ci interesul minorului".

7. Totodată, arată că "nu este reglementată situația în care, prin hotărâre judecătorească, unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani i s-a stabilit locuința într-o anumită țară din comunitatea europeană, minor care în mod evident va urma studiile în țara respectivă - or, respectarea drepturilor civile ale minorului: la locuință, familie, educație etc. devin imposibil de realizat în situații precum cazul de față, când tatăl a dovedit rea-credință și neglijență, știut fiind că înscrierea minorei la școala din Portugalia nu se putea realiza fără foaia matricolă, act pe care nu-l putea obține decât după executarea deciziei Curții de Apel Oradea".

8. În final, apreciază că a impune prin lege obținerea consimțământului celuilalt părinte, care exercită autoritatea părintească, pentru eliberarea pașaportului și ieșirea sau intrarea din țară echivalează cu restrângerea drepturilor minorilor aflați sub această autoritate, cu o discriminare raportat la situația minorilor care aparent se bucură doar de autoritatea unui singur părinte cu atât mai mult cu cât celălalt părinte locuiește nu numai în aceeași țară, ci chiar în aceeași provincie unde va pleca minora, dar și îngrădirea dreptului celuilalt părinte de a-și exercita obligațiile care derivă din legea privind protecția copilului, respectiv de a-i asigura minorei dreptul la locuință, la familie, la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritate corporală, sănătate fizică sau psihică.

9. Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 397 din Noul Cod Civil, intrat în vigoare la data de octombrie 2011, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât acestea dau expresie normelor din Legea fundamentală invocate, iar reglementarea condițiilor de exercitare a dreptului la liberă circulație reprezintă opțiunea legiuitorului.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu următorul cuprins:

- Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005:"Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:

a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal;";

- Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 prevede că: "Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare. "

15. Curtea reține că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 au fost modificate prin art. I pct. 8 din Legea nr. 175/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 11 iunie 2013.

16. De asemenea, Curtea observă că, drept urmare a adoptării Legii nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, această lege a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu preluarea soluției legislative cuprinse în art. 18 alin. (2) care a devenit art. 23 alin. (2) după republicare.

17. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

18. Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 25 alin. (1) și (2) referitor la libera circulație, art. 26 alin. (1) și (2) privind viața intimă, familială și privată și art. 48 alin. (1) referitor la familie.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, autorul excepției deduce neconstituționalitatea dispozițiilor legale supuse controlului dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat "minorului cu privire la care s-a dispus exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți față de minorii cu privire la care s-a dispus exercitarea autorității părintești de către un singur părinte".

20. Curtea reține că, potrivit art. 483 din noul Cod civil, autoritatea părintească reprezintă un ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

21. Noul Cod civil, prin art. 503 alin. (1), instituie regula potrivit căreia părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească. Potrivit art. 397 din noul Cod civil, excepția este reprezentată de exercitarea autorității părintești după divorț, când ea revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care instanța decide altfel.

22. Legiuitorul, prin art. 487 teza întâi din noul Cod civil, definește conținutul autorității părintești ca fiind "dreptul și îndatorirea părinților de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului".

23. Curtea reține că Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 175/2013, a fost adaptată noțiunilor și realităților introduse prin noul Cod civil. Totodată, Legea nr. 272/2004, republicată, instituie principiul interesului superior al copilului, principiu consacrat pe plan internațional de art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la noiembrie 1989 și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.

24. Referitor la principiul egalității, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

25. Astfel, Curtea apreciază că analiza situației ce face obiectul prezentului dosar pornește de la ipoteza că ambele categorii de minori între care se realizează comparația de către autorul excepției sunt minori cu privire la care s-a dispus exercitarea autorității părintești după divorț, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Însă diferența constă în aceea că în cazul primei categorii de minori s-a dispus exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, pe când în cazul celei de-a doua categorii de minori s-a dispus exercitarea autorității părintești de către un singur părinte.

26. Curtea observă că analiza realizată din perspectiva modului de exercitare a autorității părintești duce la concluzia că cele două categorii de minori se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, întrucât, față de conținutul juridic al autorității părintești atunci când ambii părinți o exercită în comun, este normal ca ambii părinți să solicite eliberarea pașaportului simplu electronic pentru că altfel s-ar lipsi de efecte hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit exercitarea autorității părintești în comun.

27. În ceea ce privește invocarea art. 25 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 25 din Legea fundamentală, dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat, legea stabilind condițiile exercitării acestui drept. Or, condiția emiterii pașaportului simplu electronic pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, este una dintre condițiile stabilite de legiuitor pentru exercitarea dreptului la liberă circulație.

28. Referitor la invocarea prevederilor art. 22 alin. (1), art. 26 și art. 48 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea reține că autorul excepției nu a arătat în ce mod textul criticat contravine acestor prevederi. Având în vedere acest aspect, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»". Cum, în prezenta cauză, autorul excepției de neconstituționalitate a procedat la simpla enumerare a normelor constituționale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susținerea excepției, și cum, din această formulare a excepției, Curtea reține că nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate, prin urmare, excepția de neconstituționalitate raportată la aceste prevederi constituționale nu poate fi reținută.