Decizia ASF nr. 283/2015 - retragerea autorizaţiei de funcţionare şi radierea Societăţii EDY Broker de Asigurare - S.R.L. din Registrul brokerilor de asigurare

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

DECIZIENr. 283/2015

privind retragerea autorizației de funcționare și radierea Societății EDY Broker de asigurare - S.R.L. din Registrul brokerilor de asigurare

Monitorul Oficial nr. 147 din 27.02.2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară consemnate în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 19 decembrie 2014, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. 7.301 din 11 decembrie 2014 privind aprobarea radierii unui număr de 20 de brokeri de asigurare și/sau reasigurare din Registrul brokerilor de asigurare, întocmită în baza prevederilor art. 381 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, la Societatea EDY Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în Brad, str. Decebal nr. 7, județul Hunedoara, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J20/770/19.05.2004, cod unic de înregistrare 16437886 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-317/04.11.2005,

a constatat următoarele:

1. Pentru Societatea EDY Broker de Asigurare - S.R.L. prin Decizia Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 416/2008 a fost aprobată suspendarea activității de broker de asigurare, la cerere, pentru o perioadă de 2 ani. Societatea nu a transmis solicitare de reluare a activității de broker de asigurare.

2. Societatea a efectuat modificări ale documentelor pe baza cărora s-a acordat autorizația de funcționare fără aprobarea/avizarea prealabilă a Autorității de Supraveghere Financiară și a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului mențiuni cu privire la modificarea acestora, fără aprobarea prealabilă a Autorității de Supraveghere Financiară, fiind astfel încălcate prevederile art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 13 alin. (1) și (6) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Fapta constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), c) și q) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

3. Societatea nu mai îndeplinește condițiile de autorizare conform prevederilor art. 35 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 13 alin. (5) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Fapta constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) și m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară decide:

Art. 1.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. a) și k), coroborate cu ale art. 35 alin. (7) lit. a), art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu retragerea autorizației de funcționare Societatea EDY Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în Brad, str. Decebal nr. 7, județul Hunedoara, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J20/770/19.05.2004, cod unic de înregistrare 16437886 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-317/04.11.2005, și implicit radierea acesteia din secțiunea A și trecerea în secțiunea В din Registrul asigurătorilor și brokerilor de asigurare conform dispozițiilor art. 3 și 4 din Normele privind registrul asigurătorilor și brokerilor de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.101/2003.

Art. 2.

(1) Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și poate fi sesizată Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,

Mișu Negrițoiu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia ASF nr. 283/2015 - retragerea autorizaţiei de funcţionare şi radierea Societăţii EDY Broker de Asigurare - S.R.L. din Registrul brokerilor de asigurare