Decizia CCR nr. 34 din 3.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din C. pr. civ., precum şi ale art. 48 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Enel Energie Muntenia" - S.A., cu sediul în municipiul București, în Dosarul nr. 21.632/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 829D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 21.632/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Enel Energie Muntenia" - S.A., cu sediul în municipiul București, într-o cauză având ca obiect pretenții.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți din proces, întrucât, pe de o parte, reclamantul care promovează acțiunea pentru recuperarea creanței nu are certitudinea recuperării acesteia și a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor este obligat, în situația în care cade în pretenții, să plătească pentru realizarea unor apărări pentru care nu și-a dat consimțământul și care pot fi contrare intereselor acestuia. Astfel, arată că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepția alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare și la un proces echitabil, atât al debitorului, cât și al creditorului, într-un termen rezonabil. Sub pretextul respectării de către stat a obligației de a asigura cetățenilor dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin prevederile criticate, legiuitorul a înțeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului creditor.

6. Legiuitorul intervine, astfel, în favoarea uneia dintre părți - debitorul obligației contractuale, obstrucționând accesul la justiție al celeilalte părți - creditorul - și restrângând acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acțiunea - creditorul - și care are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse - debitorul care, deși legal citat prin publicitate, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-а produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din chiar fondurile creditorului.

7. Arată că este discreționară și neunitară practica instanțelor de a stabili, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cine este partea interesată, precum și cuantumul remunerației curatorului. Legiuitorul nu a avut în vedere drepturile și interesele creditorului, care deși are interes în continuarea procesului, nu dispune de fonduri să plătească onorariul pentru curator.

8. De asemenea susține că sunt lezate drepturile și interesele debitorului, care, în situația în care este solvabil, va trebui sa plătească pentru apărări pe care le putea face singur sau putea negocia cu apărătorul ales cuantumul onorariului. În plus, este obligat și la plata cheltuielilor cu executarea silită, cheltuieli care, în unele cazuri, depășesc valoarea debitului și pe care le putea evita dacă nu există prevederea legală atacată.

9. Numirea unui apărător pentru debitorul legal citat prin publicitate este nelegală și abuzivă prin punerea în sarcina creditorului a plății curatorului, de vreme ce acesta a învederat și a dovedit că a făcut toate demersurile necesare aflării noului sediu/domiciliu al debitorului, respectiv a înaintat adresă în acest sens către autoritățile statului cu atribuții de furnizare de date ale persoanelor fizice/persoane juridice, dar nu a putut afla adresa actuală a debitorului. Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitorul se apreciază ca fiind suficientă punerea în sarcina creditorului a cheltuielilor pentru citarea prin publicitate în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă răspândire.

10. În situația în care partea interesată citează cealaltă parte prin publicitate, cu rea-credință, își asumă riscul exercitării acțiunii sale, respectiv își asumă riscul de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, amenzi și alte sancțiuni prevăzute de lege. Autoarea excepției de neconstituționalitate face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunțată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei.

11. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece obligația de a numi, indiferent de circumstanțele cauzei, odată cu încuviințarea citării prin publicitate, un curator dintre avocații baroului, potrivit prevederilor criticate, reprezintă o ingerință în dreptul de acces liber la instanță și dreptul la un proces echitabil ale reclamantului, care nu se justifică într-o societate democratică, fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit și conducând la golirea de eficiență a drepturilor recunoscute reclamantului. În acest context invocă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

12. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă:"(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredințarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată.";

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă:"Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58. care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.";

- Art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "(1) Avansarea remunerației curatorului special numit de instanță in condițiile art. 58 și 167 din codul de procedură civilă este in sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

(2) Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

(3) Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul. "

16. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014, și Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

18. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și de a înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat sau când o persoană juridică chemată să stea în judecată nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziții se aplicau, în mod corespunzător, și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

19. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituția curatelei speciale, fiind evident că această instituție, așa cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficiență art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, această instituție vine să protejeze interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

20. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-а stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3): "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului"]. Astfel, legiuitorul a extins protecția prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă și asupra celor chemați în judecată și al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

21. În acest context, Curtea a reținut că trebuie avute în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează obligația legală a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de a aduce la cunoștința autorităților însărcinate cu evidența persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reședinței ori, după caz, a sediului.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.