HG nr. 5/2015 - stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pt. clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pt. cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerar

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 5/2015

privind stabilirea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, până la data de 30 iunie 2015

Monitorul Oficial nr. 15 din 08.01.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 181 alin. (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

Până la data de 30 iunie 2015, prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, este de 53,30 lei/MWh.

Art. 2.

Până la data de 30 iunie 2015, pentru gazele naturale din producția internă înmagazinate, destinate clienților casnici și producătorilor de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, achiziționate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prețul de achiziție este cel din perioada de injecție la care se adaugă tarifele aferente prestării serviciilor de înmagazinare subterană, aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii

și mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul finanțelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 5/2015 - stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pt. clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pt. cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerar