Decizia CCR nr. 35 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1085alin. 3 din C. pr. civ. din 1865

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Tănase Gheorghe în Dosarul nr. 2.416/120/2012 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 762D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarele Curții Constituționale nr. 763D/2013, 765D/2013, 766D/2013 și nr. 811 D/2013, care au ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Tănase Gheorghe în dosarele nr. 3.806/120/2012, nr. 3.877/120/2012 (de două ori) și 1.355/120/2013 ale Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 763D/2013, 765D/2013, 766D/2013 și nr. 811D/2013 la Dosarul nr. 762D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 24 octombrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 2.416/120/2012, nr. 3.806/120/2012 și 3.877/120/2012 (de două ori), precum și prin încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.355/120/2012, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepția a fost invocată de Tănase Gheorghe în dosare având ca obiect cereri de reexaminare a unor încheieri prin care au fost aplicate amenzi judiciare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1, 11, 15, 20, 21, 31, 51, 53, art. 124 alin. (3) și art. 126, prevederilor art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolului 12 la Convenție și prevederilor art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, arată, în esență, că "aplicarea dispozițiilor art. 108⁵din Codul de procedură civilă din 1865 are la bază interpretarea care acum vine în contradicție cu textul foarte clar al Legii nr. 134/2010. [_] Și în vechiul, dar și în noul cod de procedură civilă, competența soluționării reexaminărilor amenzilor revine aceleiași instanțe, dar nu și aceluiași complet cum s-a interpretat în vechiul cod de procedură civilă. [_] Aplicarea dispozițiilor art. 108⁵din Codul de procedură civilă așa cum a fost interpretat, cum se observă din zecile de dosare la Tribunalul Dâmbovița, este în scopul intimidării, obstrucției, amenințării foștilor salariați care solicită ca și lor, la fel ca și șefilor de secție și directorilor, să li se recunoască faptul că au lucrat în grupa II de muncă.“

Autorul excepției face referire la jurisprudența Curții Constituționale, prin care a fost "omologată“ interpretarea conform căreia "competent a soluționa cererea de reexaminare este același complet care a aplicat amenda,“ spre exemplu, Decizia nr. 396/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 12 iunie 2006, și Decizia nr. 547/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 noiembrie 2005.

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă apreciază că prevederile art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale, deoarece nu contravin normelor constituționale și reglementărilor internaționale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins:

"Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în cameră de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.“

În speță, Curtea reține îndeplinirea condițiilor stabilite prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Totodată, Curtea are în vedere art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, conform căruia "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor constituționale ale art. 1, 11, 15, 20, 21, 31, 51, 53, art. 124 alin. (3) și art. 126, prevederilor art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolului 12 la Convenție și prevederilor art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.

Susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la situația în care, interpretând legea, judecătorul care a aplicat amenda soluționează și cererea de reexaminare nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate.

Interpretarea și aplicarea legii este atributul suveran al instanței de judecată în înfăptuirea justiției, controlul acesteia realizându-se prin formularea căilor de atac.

Curtea Constituțională, exercitând controlul de constituționalitate, nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.

Curtea reține că textul de lege atacat a mai fost supus controlului de constituționalitate pentru motive similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 8 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, și Decizia nr. 64 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 26 martie 2013, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865.

Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face cerere de reexaminare care se soluționează de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale sau convenționale invocate, întrucât instanța de judecată nu soluționează fondul litigiului.