Decizia CCR nr. 7 din 16.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 - organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 7
din 16 ianuarie 2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Brașov și care constituie obiectul Dosarului nr. 508D/2013 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Acesta solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituționale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 28.167/197/2012, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Brașov într-o cauză având ca obiect obligarea autoarei excepției la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și penalitățile aferente unei anumite perioade.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 30, 31, 33, 44 și art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece stabilește o prezumție absolută a calității de beneficiar a serviciului public de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice cu sediul în România (inclusiv a fiecărei filiale, sucursale, reprezentanțe).
Prin urmare, obligația de plată este impusă prin lege, fără a fi condiționată de existența unui raport juridic obligațional între prestatorul de servicii și beneficiar și indiferent dacă persoana juridică este sau nu consumator de servicii radio și televiziune.
Potrivit criticilor de neconstituționalitate, dispozițiile legale examinate plasează Societatea Română de Radiodifuziune în afara mediului concurențial și al pieței libere, iar modalitatea excesivă și nedemocratică de impunere a unei obligații de plată în favoarea sa nu mai este, în prezent, justificată, fiind, astfel, lipsită de proporționalitate, discriminatorie și menită să restrângă exercițiul drepturilor constituționale invocate, în special a dreptului de proprietate.
Judecătoria Brașov consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În acest sens, menționează deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004, nr. 159 din 30 martie 2004 și nr. 331 din 18 aprilie 2006, prin care Curtea Constituțională a stabilit că aceste prevederi nu contravin principiului privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de a suporta taxele în cauză revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază efectiv de aceste servicii. Prin urmare, calitatea de beneficiar prezumat a persoanelor juridice nu este instituită ex lege, ci trebuie probată potrivit regulilor generale aplicabile oricărui raport juridic.
Totodată, se apreciază că nu poate fi reținută pretinsa nerespectare a prevederilor art. 30 - Libertatea de exprimare,art. 31 - Dreptul la informație și ale art. 33 - Accesul la cultură din Constituție, deoarece prin plata acestei taxe se constituie bugetul acestor instituții, buget care le asigură funcționarea, fiind garantat în acest fel exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază următoarele:
Dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, stabilind obligația persoanelor juridice cu sediul în România să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, se adresează doar beneficiarilor acestor servicii, astfel că niciuna dintre criticile de neconstituționalitate formulate nu pot fi reținute. De altfel, aceasta este și concluzia Curții Constituționale reținută în deciziile nr. 159 din 30 martie și nr. 297 din 6 iulie 2004, cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, privind principiul ocrotirii și garantării proprietății private în mod egal de lege, indiferent de titular.
În ce privește susținerile de neconstituționalitate vizând încălcarea art. 1 alin. (3) și a art. 53 din Legea fundamentală, se arată că nici acestea nu pot fi reținute, deoarece măsura criticată este prevăzută de lege, se aplică în mod nediscriminatoriu, urmărește un scop legitim și respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor.
Așadar, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1, 44 și 53 din Constituție, și inadmisibilă, în raport de art. 30, 31 și 33 din Constituție, deoarece, față de aceste din urmă norme invocate, autorul excepției nu motivează în ce constă pretinsa încălcare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I din Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003, și are următorul cuprins: "(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.“
În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 1 alin. (3), cu referire la dreptatea ca valoare supremă a statului român, art. 30 - Libertatea de exprimare,art. 31 - Dreptul la informație,art. 33 - Accesul la cultură,art. 44 - Dreptul de proprietate privată și ale art. 53 alin. (2) referitoare la condițiile în care este permisă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea a constatat că dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituționale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.
Raportat la deciziile precedente pronunțate de Curtea Constituțională în această materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, sau Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004), această soluție nu reprezintă un reviriment jurisprudențial, ci întărește, mai curând, jurisprudența anterioară, în sensul că stabilește modalitatea (obligatorie și definitivă) de interpretare constituțională a textului legal examinat (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).
Cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013, Curtea a observat, mai întâi, că, deși a stabilit prin jurisprudența sa în materie reperele unui comportament constituțional, în sensul că obligația de plată a taxei pentru serviciul public de televiziune, la care fac referire dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective, totuși, în practică, atât unele instanțe judecătorești, cât și prestatorul acestor servicii, în calitate de colector al respectivei taxe, sau mandatari ai acestuia, manifestă o conduită contrară celor statuate de instanța de contencios constituțional. În continuare, Curtea a constatat că instituirea unei taxe fără beneficiul efectiv al unei contraprestații contravine prevederilor constituționale ale art. 56 alin. (2) sub aspectul respectării justei așezări sau a proporționalității sarcinii fiscale. Totodată, Curtea a observat că, pe fondul unor vicii de tehnică legislativă a normei juridice examinate, referitoare la lipsa de consecvență, claritate și precizie a legiuitorului, care echivalează cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, printr-un proces sistematic de interpretare și aplicare eronată din partea subiectelor de drept abilitate să le aplice, au fost deturnate de la scopul lor legitim, iar o consecință evidentă a acestui fenomen în continuă desfășurare o reprezintă chiar faptul că pe rolul Curții Constituționale se află pendinte și alte cauze ce privesc excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege. Așadar, Curtea a constatat că reglementarea criticată, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.
În final, având în vedere toate aceste împrejurări succint redate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei mențiuni exprese în acest sens.
Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele și principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.
O astfel de decizie, fiind general obligatorie și având putere numai pentru viitor, generează cel puțin un dublu efect juridic: mai întâi, atât instanțele judecătorești, cât și organele/entitățile competente trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011).
În ce privește al doilea efect juridic specific unei decizii prin care se constată constituționalitatea unor prevederi legale într-o anumită interpretare, acesta vizează invocarea, la un moment ulterior pronunțării respectivei decizii, a unei excepții de neconstituționalitate purtând asupra aceluiași text de lege și cu o motivare identică. În aceste condiții și având în vedere că instanța constituțională a constatat anterior constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate identice sub aspectul obiectului și a criticilor de neconstituționalitate se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, care se atașează inclusiv deciziilor prin care se constată constituționalitatea legilor sau a ordonanțelor ori a unor dispoziții din acestea (în acest sens, exemplificativă este Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011).
Față de aceste considerente de principiu, se constată că prezenta excepție de neconstituționalitate se identifică prin același obiect și aceleași critici asupra cărora Curtea s-a pronunțat anterior și definitiv prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. Curtea mai reține că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiectai controlului de constituționalitate exercitat pe calea ridicării unei excepții de neconstituționalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituțional, în caz contrar excepția fiind inadmisibilă.
Totodată, Curtea observă că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării sale de către instanța judecătorească, dar înainte de data publicării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
În cauză se impune precizarea că, deși Curtea va pronunța o soluție de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, urmează ca cele statuate prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 să își găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv și general obligatoriu modalitatea de interpretare constituțională a textului ce constituie obiectul excepției. De altfel, de la același moment, instanțele judecătorești vor interpreta și aplica dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în acord cu Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, în toate cauzele pendinte în care acestea sunt incidente, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată; în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluționat, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională constituie temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudența Curții Constituționale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Brașov.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 ianuarie 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
← Decizia CCR nr. 35 din 21.01.2014 privind excepţia de... | Decizia Primului Ministru nr. 76/2014 - exercitarea... → |
---|